Bursele europene pe crestere in asteptarea imprumuturilor pe trei ani de la BCE

Data publicarii: 21-12-2011 | Bursa

Bursele europene au deschis sedinta de miercuri in crestere, in asteptarea rezultatelor primei operatiuni de imprumuturi pe trei ani lansata de Banca Centrala Europeana in favoarea bancilor din zona euro, in speranta ca astfel vor fi calmate tensiunile de pe piata, transmite AFP.

Bursa de la Frankfurt a inregistrat o crestere de 1,22%, bursa de la Paris a deschis in crestere cu 0,81%, bursa de la Londra a inregistrat o crestere de 0,76%, in timp ce bursele de la Milano si Madrid au inregistrat fiecare o crestere de 1%. 

Banca Centrala Europeana urmeaza sa lanseze, miercuri, prima sa operatiune de credite pe trei ani destinate bancilor din zona euro. Rezultatele ofertei urmeaza sa fie anuntate in jurul orei 10.15 GMT. 

'Intrebarea care preocupa pe toata lumea astazi este care este suma pe care bancile o vor cere de la BCE. Daca operatiunea va permite la calmarea tensiunilor cu privire la refinantarea bancilor, randamentul obligatiunilor suverane ar urma sa scada pe termen mediu. In plus, cursul euro ar urma sa creasca', a declarat analistul Ralph Herre de la banca LBBW. 

Pana acum BCE a oferit bancilor imprumuturi pe o perioada de maxim un an. Prin extinderea perioadei creditelor, BCE vrea sa asigure pietele ca bancile vor dispune de finantare pe termen lung. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: