Ialomitianu: Motorina se va scumpi cu circa 2% in 2012, din cauza majorarii accizei

Data publicarii: 28-12-2011 | Auto

Motorina se va scumpi cu circa 2% din anul 2012, dupa ce Guvernul a decis, marti seara, majorarea accizei, conform unor estimari mentionate de ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu.

Executivul a adoptat o ordonanta de urgenta privind modificarea Codului fiscal, incepand cu anul 2012, mentinandu-se taxele si impozitele la nivelul anului 2011, a precizat Ialomitianu. 

Printre masurile din proiectul initiat de Ministerul Finantelor se numara majorarea accizei la motorina cu 4,4%, de la 358 euro/tona la 374 euro/tona, respectiv de la 302,51 euro/1.000 litri la 316,03 euro/1.000 litri. 

"Sigur ca este si un impact estimat asupra preturilor, colegii au calculat un 2%", a spus Ialomitianu. 

Potrivit ministrului Finantelor, bugetul de stat va castiga 292,3 milioane de lei, din aceasta majorare. 

Executivul isi motiveaza decizia prin obligatiile pe care Romania le are fata de Uniunea Europeana in acest sens. 

De asemenea, Guvernul mentine acciza la cafea si pentru 2012. 

O alta masura prevazuta de OUG este extinderea taxarii inverse la deseuri, in conditiile in care in prezent aceasta procedura se limiteaza la "materiale si acele produse care rezultau din combinare, din diferite operatiuni". 

Guvernul incearca sa combata evaziunea fiscala in acest domeniu. 

"Eu spun ca sunt masuri de a ajuta mediul de afaceri, dar sunt si masuri de combatere a evaziunii fiscale. Si am fost obligati sa respectam angajamentele fata de UE luate in momentul aderarii", a afirmat Ialomitianu. 

O alta modificare la Codul fiscal consta in deductibilitatea in proportie de 50% a cheltuielilor privind combustibilului pentru vehiculele rutiere destinate transporului rutier, altele decat cele care erau utilizate in scopul productiv. 

Tot cu 50% se reduce TVA-ul aferent achizitiilor acestor autoturisme. 

"Adica cine cumpara un autoturism - ma refer aici la persoanele juridice - destinat pentru conducere, de la 1 ianuarie beneficiaza de deductibilitate de 50% a consumului de combustibil, iar la achizitionare beneficiaza de 50% la deductibilitate privind TVA-ul", a explicat ministrul Finantelor. 

O alta facilitate pentru aceste mijloace de transport o reprezinta si calculul amortizarii investitiei, care va fi luata la calculul impoziului pe profit, in proportie de 50%. 

"Aceste mijloace de transport sunt utilizate atat in scopul activitatilor din firme, cat si in scop personal si devine o cheltuiala plafonata. Aici am calculat si un impact, de 282 milioane de lei - din impozitul pe profit. Acesti bani raman la societatile comerciale", a mentionat Gheorghe Ialomitianu. 

De asemenea, el a mentionat introducerea de reguli fiscale pentru contribuabilii din sistemul bancar care aplica Standardele Internationale de Raportare Financiara IFRS. 

Printre acestea se numara neimpozitarea sumelor nete inregistrate la inceputul anului 2012 rezultate din constituirea si eliberarea provizioanelor ca urmare a aplicarii IFRS atat timp cat acestea sunt mentinute in contul de rezerve, precum si acordarea deducerii provizioanelor IFRS si a provizioanelor suplimentare datorate filtrelor prudentiale aplicate de BNR. 

O a treia reglementare in cazul masurilor discutate cu BNR este asigurarea neutralitatii fiscale pentru diferentele rezultate din aplicarea tratamentului contabil actual si tratamentul prevazut de IFRS pentru diferitele elemente de venituri si cheltuieli specifice domeniului bancar. 

"BNR a spus ca, din prudenta, ar fi bine ca aceasta diferenta de venituri sa ramana in contabilitate, in privat, iar atat timp cat ele sunt surse de finantare pentru banci sa nu fie impozitate", a explicat ministrul Gheorghe Ialomitianu. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: