Noul Nikon D4, disponibil in Romania din a doua jumatate a lunii februarie

Data publicarii: 06-01-2012 | IT&C

Nikon D4 este noul aparat foto produs de compania japoneza ce va ajunge si in Romania in a doua jumatate a lunii februarie, a anuntat, vineri, intr-un comunicat de presa, Skin, unic importator Nikon pe plan local.

Noul D4 reprezinta varful de gama al aparatelor DSLR Nikon in format FX, care impune noi standarde atat in ceea ce priveste fotografia, cat si filmarea. 

Aparatul este echipat cu un senzor full-frame CMOS de 16,2MP, cu un nou motor de procesare, EXPEED3, care permite fotografierea in rafala cu pana la 11 cadre pe secunda, chiar daca fisierele sunt considerabil mai mari decat la modelele anterioare. De altfel, declansatorul noului Nikon D4 garanteaza la 400.000 de cadre. 

Modul de filmare Full HD este unul nou pentru D4, oferind calitate cinematografica filmelor realizate atat in formatul FX, cat si DX, dar si in formatul nativ 1920x1080. In plus, aparatul ofera, in premiera, o iesire HDMI fara compresie catre monitoare externe, prin intermediul carora sa se poata controla mai usor calitatea video. 

La capitolul control, acesta este mult mai simplu datorita butoanelor iluminate, a monitorului LCD de 3,2 inci si a noilor joystickuri de comanda. Vizorul acopera 100% din cadru si include optiunea de orizont electronic, disponibila si pe ecranul LCD in modul Live View. 

Printre premierele Nikon D4 se afla si noul slot de memorie XQD de mare viteza, precum si portul de conectare LAN prin cablu de retea. Aparatul se poate conecta si wireless la Internet prin intermediul noului transmitator WT-5, care accepta conectari pe protocol HTTP si FTP. Dintre aplicatiile software incorporate in noul Nikon D4 unul important este sistemul de realizare a filmelor time-lapse, sistemul HDR (High Dynamic Range) si editarea fisierelor foto si video direct din aparat. 

Nikon a anuntat, totodata, lansarea noului obiectiv AF-S Nikkor 85mm f/1.8G, alcatuit din noua elemente organizate in noua grupuri, ce asigura o calitate excelenta a imaginii. 

Prin sistemul Silent Wave Motor (SWM) este asigurata o focalizare automata discreta. Obiectivul are o greutate de 350 grame, fiind compatibil cu aparatele foto DSLR in format FX. 

In timp ce Nikon D4 va fi disponibil pentru vanzare in a doua jumatate a lunii februarie, obiectivul AF-S Nikkor 85mm f/1.8G va putea fi achizitionat la finalul lunii martie 2012. 

Nikon este unul dintre cei mai importanti producatori de echipament foto din lume, cu o traditie de peste 90 de ani. Primul aparat foto produs de Nikon a fost lansat in anul 1948. 

Sursa: AGERPRES

Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro: