O retrospectiva economica a anului 2011 si evolutia investitionala a fondurilor de pensii private

Data publicarii: 23-01-2012 | Finante-Banci

     Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a publicat un material de analiza a evolutiei sistemului de pensii private in anul 2011, suplimentar buletinului informativ al CSSPP.

      Materialul este structurat in trei parti. Prima parte descrie cadrul economic general, a doua contine analize privind structura investitiilor fondurilor de pensii private la data de 31 decembrie 2011 in timp ce a treia parte prezinta concluziile materialului.

      Temperarea cererii la nivel mondial si deteriorarea substantiala a nivelului de incredere a sectorului corporativ si consumatorilor, intr-un context grevat de incertitudini pronuntate, a determinat intensificarea tensiunilor pe piete financiare, in conditiile in care preturile actiunilor au scazut puternic, iar conditiile de finantare s-au inasprit in tot mai multe tari din zona euro.

      In aceste conditii, tendinta care se manifesta la nivelul administratorilor de fonduri de pensii cu privire la investitii, este de mentinere, pe cat posibil, a randamentelor obtinute in trecut, in conditiile in care, administratorii vor gestiona mai multi bani ai participantilor ca urmare a calendarului de crestere a contributiei de la 3% cat este in prezent la 3,5%, incepand cu martie 2012. Portofoliile au ramas conservatoare si pe parcursul anului 2011, lucru de inteles in conditiile economice actuale. Astfel, investitiile in titluri de stat detin in continuare o pondere de peste 65% din activele fondurilor de pensii, cele in depozite au crescut ca pondere in total activ, iar cele in actiuni au scazut.

      Rezultatele inregistrate de fondurile de pensii administrate privat de la lansare sunt real pozitive. Totusi, in anul 2011, se remarca o diminuare a profiturilor acestora fata de anii precedenti (2008-2010), pe fondul turbulentelor de pe pietele financiare internationale. In acest context, trebuie mentionat faptul ca atunci cand pietele de capital si pretul titlurilor de valoare detinute de fondurile de pensii scad, sunt afectate si rezultatele acestora in sens negativ, putandu-se ajunge pana la inregistrarea pierderilor. Desi intr-un ciclu economic sunt si astfel de perioade (iar, din pacate, perioada de acumulare in care se regaseste sistemul de pensii romanesc nu a facut exceptie), nu trebuie sa uitam ca fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung, prudenti, cu apetit scazut fata de risc, unul din obiectivele acestora fiind optimizarea veniturilor de inlocuire ale participantilor la retragerea din activitate.

     Valoarea activelor totale administrate in sistemul pensiilor private a ajuns la 31.12.2011 la 6,857 mld. lei (6,421 mld. lei Pilon II si 0,436 mld. lei Pilon III), astfel ca ponderea activelor fondurilor de pensii in PIB[1] a ajuns la 1,25% la data mai sus mentionata. Aceasta crestere fata de ultima previziune, de 1,22% din PIB, facuta la sfarsitul trimestrului III, a fost determinata de o usoara stabilizare a pietelor financiare pe final de an, ceea ce a dus la un rezultat investitional pozitiv, in conditiile in care valoarea contributiilor brute din trimestrul IV au fost cu 1,2% mai mici fata de trimestrul anterior.

      Pentru previzionarea ponderii pe care o vor detine la finalul lui 2012 activele totale in PIB, s-a pornit de la premiza conform careia valoarea contributiilor brute se va pastra si in primul trimestru din 2012, dupa care, din luna martie va creste contributia bruta de la 3% la 3,5%. S-a luat in calcul si un randament investitional cu un scenariu neutru din punct de vedere al optimismului din pietele financiare (actiunile vor creste cu un procent cuprins intre 0-5%, randamentul titlurilor de stat emise de Romania va fi de 7-7,5%, etc), iar pentru finalul anului 2012 a reiesit ca ponderea activelor totale in PIB este preconizata sa ajunga la 1,66%.

     Prin publicarea unor astfel de materiale, CSSPP isi propune sa ramana una din cele mai importante surse de informare si de materiale de educatie financiara, de analize, studii si publicatii privind pensiile private.

 Mai multe detalii se pot gasi pe site-ul CSSPP: www.csspp.ro, rubrica Studii si Publicatii sau la urmatorul link: Analiza CSSPP 

[1] S-au folosit valorile PIB afisate de Ministerul Finantelor Publice si Comisia Nationala de Prognoza : PIB 2009 498,008 mld. lei, PIB 2010 513,641 mld. lei, PIB 2011 (estimat in noiembrie 2011 de Comisia Nationala de Prognoza) 547,829 mld. lei, PIB 2012 (estimat in noiembrie 2011 de Comisia Nationala de Prognoza) 579,586 mld. lei

Ultimele stiri pe BankNews.ro: