CSSPP: Modificarea legislatiei secundare privind autorizarea de constituire a societatii de pensii, aprobata

Data publicarii: 25-01-2012 | Finante-Banci

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, miercuri, modificarea si completarea legislatiei secundare referitoare la autorizarea de constituire a societatii de pensii si autorizarea de administrare a fondurilor de pensii private.

Potrivit unui comunicat al CSSPP, remis miercuri Agerpres, noile norme reformuleaza articolele ce reglementeaza conditiile, documentatia necesara si procedurile de autorizare si retragere a autorizatiei persoanelor propuse sa asigure functia de control intern si functia de administrare a riscurilor si, prin completare, functia de director de investitii. 

Totodata, prevederile actelor normative instituie obligatia administratorilor de a publica un anunt cu privire la modificarea politicii de investitii pe website-ul propriu, pentru o perioada de 30 de zile, precum si in cel putin un cotidian de circulatie nationala, pentru o perioada de doua zile consecutive. 

CSSPP precizeaza ca elaborarea noilor acte normative a fost impusa de necesitatea obtinerii unui cadru unitar caracterizat de consecventa in proceduri si termene, odata cu introducerea prevederilor ce stabilesc conditiile de autorizare a directorilor de investitiisi procesul de autorizare al acestora. 

In context, institutia reaminteste ca aceste prevederi au fost eliminate din normele CSSPP privind investitiile fondurilor de pensii private si organizarea activitatii de investire, odata cu intrarea in vigoare a Normei nr. 11/2011 privind investirea si evaluarea activelor fondurilor de pensii private. 

Norma pentru modificarea si completarea Normei nr. 12/2010 privind autorizarea de constituire a societatii de pensii si autorizarea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat, elaborata in aplicarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Norma pentru modificarea si completarea Normei nr. 13/2010 privind autorizarea de constituire a societatii de pensii si autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative, elaborata in aplicarea Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare, vor fi transmise spre publicare in Monitorul Oficial si vor fi disponibile pe site-ul institutiei. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: