FNGCIMM este pregatit sa continue acordarea de garantii in cadrul Programului M.Kogalniceanu

Data publicarii: 26-01-2012 | Finante-Banci

FNGCIMM este pregatit sa continue acordarea de garantii in cadrul Programului M.Kogalniceanu, imediat dupa aprobarea plafonului de garantii pentru anul 2012.

 In conformitate cu prevederile art.4 alin.(4) din OUG nr.60/2011 pentru aprobarea Programului Mihail Kogalniceanu pentru I.M.M, "plafonul anual al garantiilor ce pot fi acordate in conditiile programului pe perioada de implementare 2011-2013 se stabileste de catre Ministerul Finantelor Publice si se aproba prin hotarare a Guvernului.”. Proiectul acestei Hotarari de Guvern este deja elaborat de catre Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in calitate de co-initiatori, si se afla in procedura de avizare.

 Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMMuri (AIPPIMM), in calitate de unitate de implementare a Programului Kogalniceanu, a anuntat ca pentru anul 2012 intentioneaza sa extinda incheierea de conventii de colaborare cu  alte institutii de credit, care sunt invitate sa prezinte AIPPIMM ofertele de parteneriat pana la data de 31.01.2012.

 In anul 2011, toate  solicitarile de garantare, corecte si complete, au fost aprobate intr-un termen de maxim 24 de ore, FNGCIMM acordand peste 220 de garantii, cu o valoare medie a garantiei de 78000 lei.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: