Companiile trebuie sa refinanteze datorii de 2.000 de miliarde de dolari in 2012

Data publicarii: 30-01-2012 | Afaceri

La nivel mondial, competitia acerba pentru atragerea de capital s-ar putea sa puna mari probleme companiilor atunci cand vor cauta sa-si refinanteze datoriile in acest an. 

Credite de peste 2.000 de miliarde de dolari*  trebuie sa fie refinantate la nivel global, iar in regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) trebuie refinantate imprumuturi de 250 de miliarde de dolari**, arata recentul raport PwC Investor view, 'How to win the competition for capital'. 

Specialistii in investitii au avertizat PwC ca acele companii care nu-si vor prezenta in mod transparent informatiile legate de cashflow si de datoriile contractate s-ar putea sa intampine dificultati in a obtine surse de finantare. Va exista o lupta serioasa pentru capital, iar managementul companiilor s-ar putea sa descopere ca nu va putea obtine refinantari in conditiile cu care era obisnuit. 

Imprumuturile pe termen de 5 ani contractate in 2007 trebuie refinantate in cursul acestui an, iar conditiile dificile de piata ii vor determina pe creditori sa-si inaspreasca criteriile de acordare a creditelor, arata PwC. 

"Companiile s-au vazut deja puse in fata unei monitorizari mai stricte din partea institutiilor de reglementare si a investitorilor. In actualul climat economic, incapacitatea de a prezenta foarte clar informatiile legate de lichiditate si indatorare poate face diferenta dintre a ramane la suprafata apei sau a te ineca. Daca firmele doresc sa ramana bancabile in actualul climat financiar, informatia financiara de calitate este esentiala”, a declarat John Webster, Liderul Departamentului de Audit al PwC Romania. 

PwC a analizat cele mai recente raportari anuale ale companiilor incluse in indicele FTSE 100 pentru a vedea practicile acestora in materie de transparenta a situatiilor financiare, iar analiza a relevat faptul ca:

  • Numai 55% dintre companiile incluse in indicele FTSE 100 au furnizat informatii suficient de detaliate cu privire la structura datoriilor lor pentru ca investitorii sa poata intelege cu exactitate cum a evoluat balanta financiara de-a lungul anului. 
  • Numai 38% dintre companiile incluse in acelasi indice FTSE 100 ofera informatii detaliate referitoare la data de maturitate a imprumuturilor contractate, pentru ca investitorii sa aiba o imagine clara a sumelor de rambursat in urmatorii 5 ani. 
  • 48% dintre companii nu ofera informatii simplificate referitoare la fluxul de numerar, ceea ce-i forteaza pe investitori sa caute informatia relevanta in note complexe de subsol. "Intelegerea declaratiilor financiare este uneori ca si cum ai face un puzzle avand la dispozitie numai jumatate din piese si fara imaginea de pe coperta”, a declarat un investitor. 

Dintre companiile din indicele FTSE 100, numai 12% au respectat toate aceste criterii. 

Raportul PwC, Investor view, 'How to win the competition for capital', prezinta zonele cheie de raportare pe care investitorii ar dori sa le vada imbunatatite. 

Acestia au indicat 3 domenii in care schimbarile modalitatilor de raportare ar putea sa sporeasca sansele de a accesa finantare:

Prezentarea fluxului de numerar, pentru ca investitorii sa poata intelege capacitatea managementului de a sustine serviciul datoriei; 

Prezentarea ajustarilor datoriilor nete, pentru ca investitorii sa vada felul in care balanta financiara s-a schimbat de-a lungul anului;

Nivelul datoriei, pentru a vedea nevoia viitoare de finantare a companiei. 

"Anul 2012 va fi unul dificil pentru companii, in conditiile in care pietele financiare sunt in continuare afectate de turbulente. Acest lucru a dus la un mediu de finantare foarte dificil. Conditiile de creditare din 2012 sunt foarte diferite de cele de dinainte de inceperea crizei, iar companiile romanesti care intentioneaza sa-si refinanteze datoriile anul acesta,  ar trebui sa ia in calcul recomandarile analistilor cu privire la transparenta raportarilor financiare, altfel risca sa-si compromita sansele de obtine finantarea de care au nevoie”, a concluzionat Webster. 

*Source: Standard & Poor's

**Source: BIS

Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro: