Guvernul si FMI nu au luat o decizie privind majorarea salariilor si pensiilor

Data publicarii: 03-02-2012 | Actualitate

Premierul Emil Boc si reprezentantii FMI au convenit miercuri, dupa intalnirea de la Guvern, ca in noua scrisoare de intentie sa fie mentinuta prevederea conform careia salariile din sectorul public si pensiile pot fi majorate "prudent" pe parcursul acestui an, daca situatia economica va permite, fara insa sa fie luata o decizie concreta.

"Guvernul si FMI au convenit ca prevederea legata de salarii si pensii din scrisoarea precedenta sa fie mentinuta si in noua scrisoare pe care Executivul o va inainta Fondului si Comisiei Europene, ca o garantie a faptului ca cele doua parti nu exclud varianta unei cresteri moderate, daca evolutia economiei in primul trimestru va asigura veniturile necesare. Nu a fost insa luata o decizie concreta in privinta unei eventuale majorari", au declarat agentiei Mediafax surse oficiale.

Seful Guvernului a fost mandatat, luni, de conducerea coalitiei, sa negocieze cu FMI cresterea pensiilor si salariilor, din luna aprilie, a anuntat prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde.

Un anunt similar a fost insa prezentat si in luna noiembrie 2011, cand liderii coalitiei de guvernare au convenit ca salariile bugetarilor si pensiile ar putea fi majorate in primul semestru al anului 2012, dupa vizita din aprilie a FMI, daca nu vor exista "derapaje mari" in Europa si in Romania in privinta cresterii economice.

Integral in Realitatea.net