Sever Voinescu: Suntem convinsi ca platile pe POSDRU vor fi reluate in luna martie

Data publicarii: 21-02-2012 | Finante-Banci

Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a afirmat luni ca din discutiile purtate in BPN al partidului cu ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, platile pe proiectele POSDRU, intrerupte de Comisia Europeana, urmeaza sa fie reluate in luna martie.

"In ultimele zile s-a tot vorbit de suspendarea fondurilor europene pe POSDRU. Sigur ca notiunile specifice birocratiei europene sunt adesea complicate, inclusiv pentru cei care lucreaza acolo. Trebuie sa precizam ca nu e vorba de o suspendare, ci de o intrerupere. Diferenta e foarte mare, in sensul ca intreruperea fondurilor europene este o masura destul de des intalnita la nivelul Comisiei Europene si se revine asupra ei imediat ce lucrurile sesizate a fi in neregula se indreapta. Suntem in aceasta situatie a intreruperii si suntem convinsi ca pe parcursul lunii martie platile vor fi reluate, pentru ca dupa discutia pe care am avut-o in cadrul BPN cu ministrul Muncii am inteles ca cele mai multe dintre masuri sunt deja implementate si se fac eforturi pentru a implementa toate masurile cerute de structurile de control", a precizat Sever Voinescu. 

Purtatorul de cuvant al PDL a subliniat, in context, ca pe zona atragerii fondurilor europene, din luna ianuarie a acestui an si pana-n prezent in domeniul agriculturii au intrat 500 de milioane de euro. 

"Este un varf de atragere a fondurilor europene pe aceasta dimensiune si suntem convinsi ca lucrurile vor continua bine", a mai declarat Sever Voinescu. 

Decizia Comisiei Europene (CE) de intrerupere a platilor pe Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) va fi emisa luni sau marti, a declarat, intr-o conferinta de presa, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. 

El a subliniat diferenta dintre o intrerupere a platilor si o suspendare, care dureaza minimum sase luni, si si-a exprimat speranta ca intreruperea platilor pe POSDRU sa nu dureze decat cateva saptamani si, astfel, sa nu afecteze rata de absorbtie a fondurilor europene. 

''Beneficiarii nu vor fi afectati, vor fi intrerupte cererile de rambursare de la Autoritatea de Certificare de Plati catre Comisia Europeana. Rata de absorbtie nu va creste in aceasta perioada. Sper ca nu va dura decat cateva saptamani. Daca intreruperea va fi cateva luni bune ne putem pune problema unor dezangajari de fonduri'', a spus ministrul Afacerilor Europene. 

Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, i-a incredintat lui Carmen Rosu conducerea interimara a Autoritatii de Management a Programului Operational Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (AM-POSDRU) dupa ce fostul director general al Autoritatii Carmen Ionel a demisionat. 

Finantarea totala alocata prin Programul Operational Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' pentru intreaga perioada de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contributia UE este de 3,47 miliarde euro. 

In 2011, Comisia Europeana a blocat platile mai intai pe programul operational regional si apoi a extins masura la toate programele. Procesul a fost deblocat in decembrie 2011.

Sursa: AGERPRES