Emil Boc: PDL nu va fi de acord niciodata cu o facultate exclusiv in limba maghiara, care sa incurajeze separatismul etnic

Data publicarii: 13-03-2012 | Politica

Presedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni seara, intr-o emisiune la postul B1TV, referindu-se la situatia de la UMF din Targu Mures, ca democrat-liberalii nu vor fi de acord niciodata cu o facultate exclusiv in limba maghiara, care sa incurajeze separatismul etnic.

"PDL nu va fi de acord niciodata cu o facultate exclusiv in limba maghiara, care sa incurajeze separatismul etnic.(...) Eu cred ca se poate ajunge rational la o solutie in care sa primeze interesul academic in primul rand. Din experienta pe care am avut-o cu UDMR pe legi mai grele, legea educatiei, a pensiilor, masurile de reforma, ceea ce am discutat si negociat s-a respectat", a spus presedintele PDL, adaugand ca partenerii democrat-liberalilor au obligatia sustinerii in continuare a reformei statului roman. 

Boc a afirmat ca gestul UDMR de a nu participa la lucrarile Parlamentului pana cand situatia de la UMF Targu Mures nu va fi solutionata este profund incorect. 

Emil Boc a explicat ca "una s-a discutat dimineata (luni dimineata -n.r.) in coalitie si alta s-a intamplat dupa aceea". 

"Guvernul a fost mandatat in cadrul coalitiei sa gaseasca o solutie in interiorul Legii Educatiei. Eu sunt convins ca premierul Ungureanu este un om extrem de echilibrat si va merge pe ce am discutat astazi in coalitie", a declarat Boc. 

Liderul democrat-liberalilor a afirmat ca spera ca Hotararea de Guvern privind UMF Targu Mures, aflata pe masa de lucru a Executivului, sa fie una care sa consacre "principiul multiculturalismului etnic, firul rosu al Legii Educatiei". 

Pe de alta parte, Boc a aratat ca un proiect foarte important care trebuie dus la capat este o noua Lege a Sanatatii. ''Lege care daca nu va fi adoptata va conduce la situatia ca in doi ani de zile sistemul sanitar din Romania sa intre in colaps", a opinat Boc. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: