Agricultorii PFA, scutiti anul acesta de la plata impozitului pe venit

Data publicarii: 22-03-2012 | Finante-Banci

Agricultorii care s-au inregistrat ca persoane fizice autorizate (PFA) vor fi scutiti in acest an de la plata impozitului pe venit, potrivit unei circulare emise recent de Ministerul Finantelor.

Anuntul a fost facut miercuri, la Sfantu Gheorghe, in cadrul unei conferinte de presa la care au participat secretarul de stat in Ministerul Agriculturii Tanczos Barna, deputatul UDMR Covasna Edler Andras, precum si sefii Finantelor Publice si Directiei Agricole Covasna, Ambrus Attila, respectiv Konczei Csaba. 

Edler Andras a declarat ca agricultorii cu PFA care au platit impozit pe venit catre stat pot solicita restituirea acestuia. 

'Foarte multi fermieri s-au inregistrat in ultimii ani ca persoane fizice autorizate ca sa poata accesa fonduri europene si din acel moment s-au trezit ca trebuie sa plateasca impozit dupa veniturile din agricultura, ca fiscul le cere impozit. Unii chiar au vrut sa renunte la subventii, decat sa aiba de-a face cu fiscul. Eu am aratat ca in cazul lor nu ar trebui sa se perceapa impozit, iar argumentele mele au fost acceptate de Ministerul Finantelor. In circulara emisa vinerea trecuta se mentioneaza foarte clar ca nici agricultorii individuali cu certificat de producator si nici cei cu PFA nu trebuie sa plateasca anul acesta impozit pe venit', a declarat Edler Andras. 

Seful Directiei Finantelor Publice Covasna, Ambrus Attila, a subliniat, insa, ca acest lucru nu inseamna ca agentul economic sau contribuabilul este scutit a mai tine evidentele fiscale sau contabilitatea simpla. 

'Veniturile agricultorilor nu vor mai fi impozitate in acest an, dar veniturile nete sau profiturile trebuie declarate', a spus Ambrus Attila. 

Secretarul de stat Tanczos Barna a mentionat ca se lucreaza la un nou sistem de impozitare a veniturilor agricultorilor care ar putea intra in vigoare la inceputul anului viitor si care vizeaza in principal impozitarea persoanelor care exploateaza suprafete mari de teren ori au ferme mari si sunt orientati catre valorificarea productiei. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: