Andreea Paul: Guvernul pregateste o mare surpriza pentru dezvoltarea aptitudinilor in domeniul IT si software

Data publicarii: 02-04-2012 | IT&C

Guvernul Romaniei pregateste, in perioada urmatoare, un program surpriza destinat domeniului IT si software, a declarat, vineri, Andreea Paul, consilierul de stat al primului ministru, intr-o conferinta de specialitate.

'In sectorul tehnologiei si informatiilor, Romania este lider european in privinta numarului de specialisti in IT. Guvernul actual al Romaniei pregateste o mare surpriza frumoasa in spatiul educativ pentru a dezvolta aceasta aptitudine uluitoare a natiunii romane in domeniul IT si software. Nu pot inca sa va spun foarte clar despre ce este vorba. Cunosc foarte bine, dar nu pot sa fac public acest lucru. Acest privilegiu ii va apartine premierului', a spus oficialul. 

Andreea Paul a adaugat ca, din punct de vedere al industriei creative si al comunicatiilor mobile, Romania este in top. 

'Forta economica a industriilor creative din Romania se ridica la circa 7% din Produsul Intern Brut. Un sfert dintre firmele din Romania actioneaza in industriile creative. Doi din zece salariati sunt angajati in domeniul industriile creative si conexe. A opta parte din exporturi este realizata tot de aceste industrii. Romania a demonstrat ca si in domeniul comunicatiilor mobile are un potential important de crestere. Suntem a doua tara, la nivel mondial, din punct de vedere al conexiunii la Internet. Romania gazduieste al doilea cel mai mare centru de cercetare-dezvoltare din Europa', a subliniat consilierul primului ministru. 

Ministerul Afacerilor Europene, in colaborare cu Parlamentul Romaniei, a organizat, vineri, la Palatul Parlamentului, conferinta nationala 'Strategia Europa 2020: prioritati pe termen scurt si mediu pentru Programul National de Reforma'. 

Evenimentul a facut parte din procesul de consultare a tuturor factorilor interesati in vederea actualizarii anuale a Programului National de Reforma (PNR). Lista de participanti cuprinde atat reprezentanti ai administratiei publice centrale si locale, cat si ai partenerilor sociali, mediului universitar, organizatiilor neguvernamentale si asociatiilor profesionale. 

Pe baza concluziilor conferintei, se vor organiza dezbateri tematice cu privire la Europa 2020 in perioada aprilie-mai 2012. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: