MFP a imprumutat 750 milioane lei pe doi ani, cu un randament de 5,6%

Data publicarii: Astazi, 03-04-2012 | Finante-Banci

Ministerul Finantelor Publice a imprumutat luni 750 milioane lei de la bancile comerciale, printr-o emisiune de obligatiuni benchmark, cu scadenta la doi ani, plasata la licitatie prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei.

Titlurile de stat au scadenta in aprilie 2014, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecata emisiunea este de 5,6%. Rata cuponului este de 5,95%. 

Valoarea totala a emisiunii a fost de 750 milioane lei, iar cererea totala din partea celor 12 banci care au participat la licitatie a fost de 2,23 miliarde de lei. 

La licitatie au depus oferte de cumparare de titluri de stat 12 banci - Alpha Bank Romania, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comerciala Carpatica (BCC), Banca Comerciala Romana (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank Romania, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank Romania si UniCredit Tiriac Bank.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: