Delegatia FMI discuta la ANAF realizarile Fiscului din primul trimestru si restructurarea institutiei

Data publicarii: 27-04-2012 | Finante-Banci

Delegatia Fondului Monetar International, condusa de Jeffrey Franks, discuta la aceasta ora cu noul presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Serban Pop, despre imbunatatirea colectarii veniturilor bugetare, realizarile Fiscului pe primul trimestru din 2012 si viitoarea restructurare a institutiei, potrivit unor surse guvernamentale.

Delegatia Fondului Monetar International a venit marti, la Bucuresti, pentru cea de-a cincea evaluare a Acordului stand-by aflat in derulare cu autoritatile romane. 

Delegatia este condusa de negociatorul sef pentru Romania, Jeffrey Franks, si va pleca din Romania pe 9 mai. Franks este insotit de Erik De Vrijer, care va deveni seful misiunii pentru urmatoarea evaluare. 

Cea de-a patra misiune de evaluare a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale a avut loc la sfarsitul lunii ianuarie - inceputul lunii februarie. 

Acordul dintre Romania si FMI a inceput la 31 martie 2011 si este unul de tip preventiv, ridicandu-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentand aproximativ 300% din cota pe care Romania o are la FMI.

Sursa: AGERPRES