BT acorda credite in lei si valuta persoanelor care lucreaza in strainatate

Data publicarii: 11-10-2006
BT acorda credite in lei si valuta persoanelor care lucreaza in strainatateIncepand cu aceasta luna, Banca Transilvania acorda si pentru persoanele care lucreaza in strainatate, creditele in lei si valuta, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Este vorba atat despre credite imobiliare, cat si despre credite pentru nevoi personale, banca avand, astfel, in vedere numarul mare de cetateni romani care au un loc de munca in alte tari. Banca pune, astfel, la dispozitia celor care lucreaza in strainatate - inclusiv pe vase de croaziera - creditul imobiliar in lei sau in valuta, respectiv creditul de nevoi cu ipoteca, SOLUTIA BT.

Creditul imobiliar este destinat cumpararii de terenuri, case ori apartamente, precum si finantarii amenajarii locuintelor. Perioada de acordare este de maximum 25 ani - pentru creditele in lei si de 20 ani  - in cazul creditelor in valuta. Suma minima care poate fi contractata este de 1.500 EUR sau echivalentul in RON, respectiv in USD;  finantare maxima este de 100.000 EUR (sau echivalent USD) pentru creditele in valuta ori de 250.000 EUR (in echivalent RON) pentru creditele in lei. Tot pentru persoanele care lucreaza in strainatate si care doresc sa achizitioneze un imobil in Romania,  Banca Transilvania pune la dispozitie creditul imobiliar cu dobanda fixa, acordat in lei, pe o perioada de pana la 25 de ani.

Un alt produs care se acorda persoanelor care lucreaza in strainatate este SOLUTIA BT, pentru care perioada de creditare este de maximum 25 de ani. Imbogatirea portofoliului de servicii si produse a Bancii Transilvania cu aceste produse dedicate si persoanelor care lucreaza in strainatate a avut la baza ceea ce influenteaza tot mai mult piata muncii, si anume mobilitatea.

CREDITUL PRACTIC BT – MAI ATRACTIV

PRACTIC BT, creditul pentru nevoi personale, acordat de Banca Transilvania, este acum mai atractiv. Banca a crescut perioada maxima de creditare in lei, aceasta fiind in prezent de 10 ani, fata de 7 ani, cat era pana acum. In plus, nivelul maxim al sumei finantate de banca este in prezent de 15.000 EUR (in echivalent RON), fata de 10.000 EUR (in echivalent RON). De asemenea, daca pana acum varsta maxima a solicitantului, la finalul perioadei de creditare, trebuia sa fie de 65 de ani, se accepta si varsta maxima de 70 de ani. Pentru ca PRACTIC BT sa fie si mai permisiv, in lista veniturilor luate in considerare pentru calculul bonitatii clientului au fost incluse chiriile si dividendele.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: