Analistii financiar-bancari estimeaza, in medie, o rata anuala a inflatiei de 2,2% in aprilie

Data publicarii: 10-05-2012 | Finante-Banci

Membrii Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR) estimeaza, in medie, o rata anuala a inflatiei in aprilie de 2,2%, estimarile fiind cuprinse intre 2% si 2,5%, potrivit NewsIn. In martie, rata anuala a inflatiei a ajuns la un nou minim istoric, de 2,40%.

Pentru luna decembrie 2012, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza rata anuala a inflatiei la 3,5%. Aceasta valoare este neschimbata fata de cea prognozata in cadrul sondajului anterior.

Rata anuala a inflatiei s-ar putea situa la 3,5% si in luna decembrie 2013. Estimarea pentru luna decembrie 2013 este, de asemenea, nemodificata fata de sondajul anterior.

Estimarile privind evolutia economiei romanesti in primul trimestru al anului 2012 arata o posibila crestere a produsului intern brut cu 1,1% fata de trimestrul I 2011. Datele ajustate sezonier ar putea indica o contractie a produsului intern brut cu 0,2% fata de trimestrul anterior. Cresterea economica ar putea accelera la 2,5% in anul 2013, de la o valoare prognozata de 1,2% in anul 2012.

Integral in Realitatea.net