Primaria Sectorului 1 a imprumutat 125 mil. euro de la BEI pentru reabilitarea termica

Data publicarii: 28-05-2012 | Finante-Banci

Creditul este rambursabil in 20 de ani, cu o perioada de gratie de patru ani si o dobanda de 2,4% pe an

Primaria Sectorului 1 va finaliza proiectul propriu de reabilitare termica a blocurilor, fara costuri pentru proprietari, cu ajutorul unui imprumut de 125 de milioane de euro de la Banca Europeana de Investitii (BEI), a anuntat, joi, edilul sectorului, Andrei Chiliman. "Suntem titularul celui mai mare contract de imprumut incheiat cu Banca Europeana de Investitii de o autoritate a administratiei publice locale din Romania. Este un contract de imprumut incheiat in conditii foarte avantajoase pentru Primaria Sectorului 1, adica 125 de milioane de euro rambursabili in 20 de ani, cu o perioada de gratie de patru ani si o dobanda de 2,4% pe an", a declarat Andrei Chiliman, dupa intalnirea cu delegatia BEI condusa de vicepresedintele institutiei, Plutarchos Sakellaris.

Campioana Romaniei la reabilitarea termica

Primarul sectorului 1 a spus ca institutia pe care o conduce este, fara exagerare, campioana Romaniei la reabilitarea termica, aratand ca, in trei ani de la inceperea programului, au fost finalizate lucrarile de acest fel la 393 de blocuri, iar la alte 336 vor fi incheiate in acest an. El a precizat ca programul "Iarna va fi ca vara" reprezinta o investitie eficienta pe timp de criza si considera ca orice administratie locala trebuie, in aceste vremuri, sa aplice politici de natura sa relanseze viata economica a comunitatii pe care o reprezinta. "Fara finantarea obtinuta de la BEI, nu am fi reusit niciodata sa facem atat de mult intr-un timp atat de scurt si, implicit, sa ne indeplinim angajamentul asumat fata de bucurestenii din sectorul 1, acela de a reabilita termic, fara costuri pentru proprietari, toate blocurile din sector", a aratat Chiliman.

Integral in Curierul National

Ultimele stiri pe BankNews.ro: