Parlamentul va discuta la 12 iunie rapoartele de activitate ale televiziunii si radioului public

Data publicarii: 30-05-2012 | Media

Rapoartele de activitate ale SRTV si SRR vor fi discutate in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 12 iunie, a anuntat ieri ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Mircea Dusa. Anuntul ministrului vine dupa ce surse din USL au declarat pentru Jurnalul National ca parlamentarii Uniunii au primit mandat sa respinga la vot raportul de activitate al TVR. Potrivit reglementarilor in vigoare, daca raportul va fi respins de plenul reunit al Parlamentului, votul va atrage dupa sine demiterea actualului Consiliu de Administratie al TVR si al presedintelui-director, Alexandru Lazescu. 

Spre deosebire de TVR, al carei raport pe 2011 depus luna trecuta la Parlament arata ca situatia financiara a institutiei este dezastruoasa, radioul public (SRR) sta chiar bine. Anul trecut, SRR a inregistrat un profit brut de 4.837.572 de lei (4.209.533 de lei - profit net), in crestere fata de 2010, cand profitul brut a fost de 1.664.640 de lei (334.454 de lei - profit net). Potrivit raportului pe 2011, SRR a avut anul trecut venituri in cuantum de 405.314.961 de lei (fata de 400.555.177 de lei in 2010) si cheltuieli de 400.477.389 de lei (fata de 398.890.537 de lei in 2010). 

Integral in Jurnalul.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: