CSA a sanctionat conducerea societatilor de asigurare cu cele mai multe petitii

Data publicarii: 08-06-2012 | Finante-Banci

In primele cinci luni ale acestui an, la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor au fost inregistrate 5.462 de petitii, numar in crestere cu 71,82% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta evolutie ingrijoratoare a numarului de petitii, care reflecta nemultumirile asiguratilor, a determinat Consiliul CSA sa analizeze situatia societatilor care au inregistrat o crestere a numarului de plangeri, majoritatea acestora fiind cauzate de intarzieri la plata despagubirilor, peste termenele prevazute in legislatia in vigoare. In urma acestei analize, in sedinta Consiliului CSA, din data de 6 iunie 2012, in scopul protejarii asiguratilor, au fost luate masuri de sanctionare a persoanelor semnificative din cinci societati de asigurare care au avut un numar mai mare de astfel de situatii. Acestea sunt urmatoarele:

  • Bogdan Alexander Adamescu, presedinte directorat Societatea Comerciala de Asigurare - Reasigurare ASTRA SA - amenda 30.000 de lei;
  • Bucsa Iulius Alin, director general Societatea Comerciala Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA - amenda 10.000 de lei;
  • Stamov Bozhidar Stoyanov, director Directia Daune Societatea Comerciala Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA, amenda 10.000 lei;
  • Mariana Diaconescu, presedinte directorat Societatea Romaneasca Asirom Vienna Insurance Group SA, amenda 10.000 de lei;
  • Ovidiu Vadean, director Directia Daune Societatea Romaneasca Asirom Vienna Insurance Group SA, amenda 10.000 de lei;
  • Mihail Tecau, presedinte directorat Omniasig Vienna Insurance Group SA (pentru situatia inregistrata la fosta BCR Asigurari Vienna Insurance Group SA), amenda 5.000 de lei;
  • Eugen Stoica, director Directia Daune Omniasig Vienna Insurance Group SA (pentru situatia inregistrata la fosta BCR Asigurari Vienna Insurance Group SA), amenda 5.000 de lei;
  • Dumitru Dobrota, sef Departament Daune Societatea Comerciala Carpatica Asig SA, sanctionare cu avertisment scris, conform art. 39 alin. (3) lit. a) din Legea nr.32/2000.

Sanctiunile aplicate de Consiliul CSA sunt in conformitate cu art. 39 alin. 3 din Legea nr.32/2000.

"Protectia intereselor asiguratilor reprezinta cel mai important obiectiv asumat de Consiliul CSA chiar de la preluarea mandatului. Din pacate, numarul de petitii pentru unele societati a continuat sa creasca, ceea ce ne-a determinat sa monitorizam suplimentar situatia pe zona de instrumentare si plata a daunelor. De aceea, in cazul societatilor care au inregistrat intarzieri la plata peste termenele prevazute in normele CSA si ale caror servicii au generat mai multe plangeri din partea consumatorilor, Consiliul CSA a decis, ca o prima masura, sanctionarea persoanelor semnificative din conducerea acestor societati”, a declarat presedintele CSA, Constantin Buzoianu.

Totodata, Consiliul CSA a hotarat efectuarea unor controale tematice la societatile de asigurare pentru verificarea cauzelor care conduc la incalcarea dispozitiilor legale in ceea ce priveste instrumentarea si plata dosarelor de dauna si, implicit, la nemultumirea asiguratilor. Rezultatele acestor controale vor fi analizate de catre Consiliul CSA, iar acolo unde va fi cazul se vor lua masuri potrivit legislatiei in vigoare.