O BANCA GRECEASCA prezenta si in ROMANIA ar putea fi LASATA SA SE PRABUSEASCA, daca Grecia iese din zona euro

Data publicarii: 14-06-2012 | Finante-Banci
Grupul francez Credit Agricole ar putea renunta la banca pe care o detine in Grecia, Emporiki, lasand institutia de credit sa se prabuseasca, daca tara iese din zona euro, potrivit unei surse apropiate situatiei, citate de Wall Street Journal.

Credit Agricole a preluat Emporiki Bank, cu operatiuni si in Romania, in 2006. Emporiki este cea mai mare banca cu capital strain din Grecia.

Grupul francez urmareste doua posibile optiuni, potrivit sursei: sa consolideze Emporiki intr-un conglomerat de banci elene, in care participatia Credit Agricole ar fi diluata la 10%, sau pur si simplu sa renunte la banca si sa o lase sa se prabuseasca.

"Politic, daca Grecia ar iesi din zona euro, Credit Agricole nu ar avea nicio obligatie sa ramana", a spus persoana citata. Grupul analizeaza si posibilitatea transferului unor active "bune" de la Emporiki la Credit Agricole, a adaugat sursa, fara a dezvalui detalii.

 

Integral in Gandul.info.