Basescu cere premierului, USL, UDMR si UNPR sa inceteze actiunile impotriva institutiilor statului

Data publicarii: 04-07-2012 | Politica

Presedintele Traian Basescu a cerut, marti seara, premierului Victor Ponta, copresedintilor Uniunii Social Liberale si presedintilor UDMR si UNPR sa inceteze actiunile impotriva institutiilor statului roman.

"Privind la evenimentele care s-au desfasurat in ultimele saptamani si au culminat cu actiunile de astazi din Parlamentul Romaniei, cer primului-ministru Victor Ponta, copresedintelui USL Crin Antonescu si copresedintelui USL Daniel Constantin, precum si domnului presedinte UNPR, Gabriel Oprea, si presedintelui UDMR, Kelemen Hunor, sa inceteze imediat, ei si partidele lor, actiunile impotriva institutiilor statului roman", a spus Basescu, intr-o declaratie sustinuta la Palatul Cotroceni. 

Presedintele Traian Basescu a declarat marti seara ca majoritatea parlamentara doreste punerea sub control a justitiei, iar suspendarea sefului statului este doar o etapa intermediara. 

"Prin actiunile Guvernului si ale majoritatii parlamentare se incalca grav valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Tinta finala a actiunilor majoritatii parlamentare conduse de domnii Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea si Kelemen Hunor este punea sub control a justitiei. Suspendarea presedintelui este doar o etapa. Problema acestor domni si a partidelor lor este punerea sub control a justitiei. Repet, suspendarea presedintelui este doar o etapa intermediara, care, conform planificarii lor, urmeaza sa aiba loc in zilele urmatoare", a afirmat Traian Basescu, intr-o declaratie sustinuta la Palatul Cotroceni. 

Presedintele Traian Basescu a avertizat, marti seara, majoritatea parlamentara ca prin incalcarea legilor ii pune pe romani intr-o situatie similara cu Mineriada din 1990 si spune ca vor exista efecte economice. 

"Fac un apel catre politicienii din majoritatea parlamentara si ii avertizez ca prin incalcarea grava a legilor tarii si a Constitutiei Romaniei, precum si a regulamentelor Parlamentului Romaniei au pus statul roman si pe cei 22 de milioane de romani intr-o situatie extrem de dificila, pe analiza mea, similara cu cea generata de Mineriada din 13 - 15 iunie 1990. De asemenea, efectele actiunilor politice ale Guvernului, din ultimele saptamani, ale primului-ministru si ale majoritatii parlamentare de astazi vor avea efecte economice extrem de grave pentru Romania si pentru populatia Romaniei", a spus Basescu, intr-o declaratie sustinuta la Palatul Cotroceni. 

Presedintele Traian Basescu afirma ca majoritatea parlamentara ar trebui sa inceteze actiunile impotriva institutiilor care "deranjeaza" si sa inteleaga ca a venit timpul cand politicienii sunt egali in fata justitiei cu orice alt cetatean. 

"Trebuie sa inteleaga acesti politicieni ca a venit timpul cand in fata justitiei politicienii sunt egali cu orice cetatean al tarii, iar ascunderea in Parlament a celor care trebuie sa mearga in fata justitiei este un lucru care nu mai poate fi tolerat. De aceea, cer imediat incetarea oricarei actiuni impotriva institutiilor statului roman. Este un apel pe care il fac la responsabilitate", a declarat Basescu, intr-o declaratie sustinuta, marti, la Palatul Cotroceni. 

El a subliniat ca cere majoritatii parlamentare sa inceteze actiunile impotriva statului, fie ca este vorba de Senat, Curtea Constitutionala a Romaniei, Camera Deputatilor, Avocatul Poporului sau de "alte institutii care ii deranjeaza, inclusiv justitia". 

Basescu a mai spus ca justitia este "tinta finala" a majoritatii parlamentare si a liderilor acesteia.

Sursa: AGERPRES