Ministrul Economiei spera ca Hidroelectrica sa iasa din insolventa cel tarziu in octombrie

Data publicarii: 22-07-2012 | Economie

Aproximativ 85% din energia produsa de Hidro a ajuns la "baietii destepti" la preturi sub media pietei.
 

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat vineri ca pana la sfarsitul lunii iulie ar putea fi denuntate toate contractele Hidroelectrica incheiate cu "baietii destepti" si spera ca pana cel tarziu la inceputul trimestrului IV din acest an producatorul de electricitate sa iasa din insolventa, transmite Mediafax.

Chitoiu a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca Hidroelectrica a inregistrat o paguba de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro din contractele bilaterale incheiate cu "baietii destepti".

"Si inainte de a intra in insolventa, dar si pe perioada insolventei, administratorul special si administratorul judiciar au purtat negocieri cu toti beneficiarii de contracte bilaterale de energie electrica. In toata aceasta perioada, cu doua exceptii, toti au avut o pozitie refractara, nu au accesat la noile conditii de negociere, in sensul ca pretul de vanzare sa fie cel de pe bursa OPCOM si, de asemenea, nu au fost de acord cu reducerea cantitatilor si a duratei contractelor", a spus Chitoiu.

Integral in Adevarul.ro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: