Constantin (MADR): Fermierii pot solicita anumitor banci un credit punte in baza unei adeverinte de la APIA

Data publicarii: 25-07-2012 | Finante-Banci

Fermierii pot solicita anumitor banci un credit punte in baza unei adeverinte de la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), a declarat, marti intr-o conferinta de presa, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

"Am ajuns la un acord cu anumite banci ca fermierii care au facut cerere sa primeasca pe baza unei adeverinte care se acorda de catre APIA sprijinul pe care il vor primi, in mod legal, de la 1 decembrie 2012. Asadar fermierii pot solicita astazi, doar la anumite banci, in cateva zile la toate bancile, o adeverinta solicitata de la APIA, pe baza careia pot obtine un credit punte, asa cum au facut-o si in anii precedenti. Din pacate in anii precedenti ceva mai tarziu, in septembrie - octombrie. Anul acesta tocmai pentru a preveni efectul secetei am venit cu aceasta masura mai repede", a spus Constantin. 

Potrivit acestuia, in sprijinul celor afectati de seceta ministerul vine cu o procedura pe termen mediu si lung. 

"Din pacate nu putem sa venim decat cu o precedura pe termen mediu si lung de a combate seceta prin refacerea sistemului de irigatii. De 20 de ani sistemul de irigatii din Romania, din pacate, se degradeaza in mod constant. Am inceput un program si Romania este prima beneficiara a unui program special dedicat sectorului de irigatii incepand cu 1 ianuarie 2014. In acest sens s-au facut deja demersurile catre Comisia Europeana pentru alocarea unei sume importante pe care noi o estimam intre 2 si 3 miliarde euro si care vor fi investiti pe deoparte in sistemele de irigatii si pe de alta parte in asigurarea sursei de apa", a spus ministrul MADR. 

Oficialul a mai spus ca ministerul are masuri pe termen scurt sunt reducerea tarifului la energie si urgentarea investitiilor care se fac de catre beneficiari pentru Programul National de Dezvoltare Rurala in infrastructura de irigatii. 

"Imediat ce campania de recoltare se va incheia vom avea la dispozitie o Hotarare de Guvern cu o suma importanta alocata de la bugetul de stat pentru despagubirea a doua categorii de fermieri. Pe deoparte IMM-urile a caror productie a fost afectata cu cel putin 30%. Veniturile acestor IMM-uri vor fi compensate vis-a-vis de anii trecuti cu 80% din pierderea pe care au inregistrat-o in acest an datorita secetei. Ne referim, in special, la cultura de grau, afectata in toamna anului trecut, de floarea soarelui si de porumb afectate din pacate in luna iulie a acestui an. Cea de-a doua categorie se refera la fermierii care nu se incadreaza in categoria IMM-urilor si care vor beneficia de masura de minimis care vizeaza acordarea unui sprijin de 7.500 euro pe beneficiar. O alta masura este ca am solicitat Comisiei Europene, si deja avem acceptul, ca din 16 octombrie fiecare fermier care a facut o cerere la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura sa primeasca aproximativ jumatate din sprijinul european care se situeaza undeva in jurul sumei de 55 de euro pe ha", a explicat Ministrul Agriculturii. 

Daniel Constantin a spus ca va continua modernizarea mediului rural cu fonduri europene. 

"In ceea ce priveste fondurile europene, avem la dispozitie 32 de milioane de euro care vor fi alocate dupa discutia cu cei de la Comsia Europeana, care estimez ca va avea loc in zilele urmatoare, pentru finantarea a inca 16 proiecte pe masura 3.2.2. Deci inca 16 comune din Romania vor primi finantare pentru investitii de modernizare a mediului rural. Ne-am propus ca pe baza proiectelor care vor fi disponibilizate in perioada urmatoare, datorita faptului ca nu au capacitatea de cofinantare, daca nu vor reusi sa inceapa aceste proiecte in urmatoarele 2-3 luni sume importante, sa suplimentam fondurile pe masura 3.2.2 dar numai dupa o discutie pe care o vom avea cu reprezentantii Comisiei Europene", a explicat Constantin. AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: