R&M Audit Contabilitate: Devalorizarea leului accentueaza starea de 'asteptare'
Data publicarii: 27-07-2012 | Finante-Banci
Devalorizarea leului accentueaza starea de 'asteptare', care este contraproductiva, potrivit unui comunicat de presa al R&M Audit Contabilitate, remis, joi, AGERPRES.
'Prima reactie la orice crestere de curs valutar este de a 'astepta' sa vedem ce urmeaza; miscarile bruste de pe orice piata 'sperie' atat oamenii, cat si business-urile. Daca leul s-ar fi devalorizat in aceeasi proportie, dar intr-un interval de timp mai mare - cateva luni in loc de 2-3 saptamani, efectele ar fi fost mai putin dramatice. Si asa in ultima perioada asistam din ce in ce mai mult la lipsa de asumare a unor decizii si frica de schimbare (mai mica sau mai mare, in functie de specificul business-ului), date de situatia din Europa, care este inca departe de a iesi din actuala criza. Acum a intervenit si deprecierea puternica si rapida a monedei nationale, care accentueaza amanarea, iar amanarea nu este constructiva deloc', a declarat Mirela Serban, Managing Partner R&M Audit Contabilitate.
Potrivit acesteia, sunt business-uri care simt imediat deprecierea leului si altele care resimt efectele cu o oarecare intarziere. Exemplul dat de companie este ca o fabrica de paine utilizeaza inclusiv ingrediente din import, care devin mai scumpe. Daca producatorul scumpeste painea, ii vor scadea vanzarile, iar daca nu o scumpeste va suporta diferenta de pret din adaosul sau comercial. In acest fel profitul ar scadea oricum.
'In business, depinde unde te situezi, caci daca ai contracte clare in euro, cu plata in echivalent lei, atunci trebuie sa scoti mai multi bani din cash flow-ul firmei pentru a onora contractele (in situatia in care aceste rate nu pot fi amanate la randul lor). E clar ca devalorizarea nu este buna pentru nimeni. Exportatorii sunt ceva mai privilegiati, dar si acestia prefera, adesea, stabilitatea, in locul unei piete de la care nu stiu la ce sa se astepte', a precizat Serban.
Ea a mai spus ca importatorii trebuie sa creasca preturile pentru ca vor cumpara mai scump euro pentru a plati marfa achizitionata, iar producatorii romani, cel mai probabil, vor creste preturile pentru ca au plati legate de cursurile euro/leu si USD/leu pentru unele dintre materiile prime, rate la credite de capital de lucru sau investitii, combustibili etc.
'Iar dupa cresterea preturilor urmeaza scaderea consumului, si asa deficitar, scaderea in consecinta a productiei, posibile concedieri sau scaderea salariilor etc, ceea ce adanceste scaderea consumului, astfel incat se reia intregul circuit... daca guvernul nu intervine cu masuri inteligente de a compensa acest ciclu defectuos si de a stimula productia si consumul', arata Serban.
R&M Audit Contabilitate arata ca producatorii ar putea sa isi orienteze (o parte mai mare) din productie catre export, doar ca nu este un lucru simplu de realizat si dureaza pana este pus in practica.
'Optimizarea cash-flow-ului, a sistemului de incasari si plati este o solutie pe care consultantii R&M Audit Contabilitate o propun intrucat efectele acesteia pot fi vazute pe termen scurt si se poate evita blocajul financiar generat de facturile mai mari care vin la plata. In plus, astfel se 'cumpara' putin timp pentru a analiza si a propune solutiile pe termen mediu si lung. De asemenea, trebuie analizat costul contractului versus costul deprecierii leului, adica: daca o firma achita facturile (mai mari) la termen, are anumite avantaje financiare, cum ar fi, de exemplu, credit note (reduceri), bonusuri, volume etc. Iar daca intarzie platile - care sunt penalitatile imediate si pierderile comerciale pe viitor? In concluzie, fara masuri de stimulare fiscala si economica, pentru firme devalorizarea leului va insemna mai putini bani si va genera reactii in lant care, pe termen mediu, vor conduce la noi reduceri de personal in orice business si deci cresterea somajului. Nimic nu este ireparabil insa, daca oficialitatile doresc acest lucru: trebuie doar vointa si inteligenta de a gasi solutii care fac diferenta intre colapsul unor firme si... revenirea economiei, asa ca asteptam propunerile coerente pe termen mediu (cel putin)', a mai spus oficialul companiei de consultanta.
R&M Audit-Contabilitate a fost infiintata in anul 2000 si ofera servicii de audit, consultanta fiscala si financiara, contabilitate, salarizare, controlling si arhivare.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica