NBG, Alpha, EFG Eurobank si Piraeus vor primi ajutor de stat

Data publicarii: 30-07-2012 | Finante-Banci

Autoritatile de reglementare a concurentei din UE au aprobat temporar ajutorul de stat pentru cele mai mari patru banci din Grecia - National, Alpha, EFG Eurobank, Piraeus - si a anuntat ca vor analiza daca ajutorul respecta reglementarile europene.

Imprumutul destinat recapitalizarii bancilor elene a fost acordat in aprilie de Fondul de stabilitate financiara din Grecia (HFSF), ca parte a planului bancilor de a-si majora capitalul. 

Comisia Europeana a anuntat vineri ca a aprobat ajutorul pentru o perioada de sase luni, perioada in care autoritatile de la Atena vor prezenta detaliile implementarii planului de recapitalizare si va analiza daca ajutorul respecta reglementarile europene. Bancile din Grecia au inregistrat pierderi de aproximativ 28 de miliarde de euro in urma operatiunii de restructurare a datoriilor tarii.

Separat, Comisia Europeana a aprobat ajutorul public de 1,7 miliarde de euro pentru Proton Bank si a anuntat ca va investiga planul de restructurare pentru noul grup creat. Anul trecut, Banca Centrala a Greciei a descoperit in conturile Proton Bank, o institutie cu o retea de 31 de sucursale si o valoare de 27,2 milioane de euro, o gaura de 51 milioane de euro. In octombrie 2011 , Banca Greciei a nationalizat Proton Bank.

Integral pe InComeMagazine.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: