Romanii ar plati si 100 lei pe luna pe asigurari de sanatate, despre care stiu mai nimic

Data publicarii: 31-07-2012 | Finante-Banci

Romanii ar fi dispusi sa plateasca 100 de lei pe luna pentru o asigurare de sanatate, desi cunosc foarte putine lucruri sau aproape nimic despre asigurarile medicale pentru spitalizare sau interventii chirurgicale, se arata intr-un studiu realizat de compania de consultanta GfK la cererea AXA Asigurari.

Romanii considera ca cel mai bun produs, care-i poate ajuta sa rezolve o problema serioasa de sanatate care implica cheltuieli, este asigurarea de sanatate sau asigurarea medicala pentru spitalizare si interventii chirurgicale (41% dintre respondenti), pe locul al doilea fiind depozitul bancar sau contul de economii (28% dintre respondenti), arata studiul citat.

Cu toate acestea, 35% din respondenti cunosc foarte putine lucruri sau aproape nimic despre asigurarile medicale pentru spitalizare sau interventii chirurgicale, in timp ce o pondere de 42% dintre acestia spun ca au doar putine cunostinte. Studiul de piata a fost realizat pe un esantion reprezentativ pentru 12% din populatia Romaniei (aproximativ 2,2 milioane de persoane), reprezentand targetul AXA.

Integral in Wall Street

Ultimele stiri pe BankNews.ro: