Proprietarii nu tin cont de fluctuatiile cursului valutar

Data publicarii: 31-07-2012 | Imobiliare

In iulie, in loc sa scada, au crescut preturile solicitate la garsoniere si apartamente de doua camere

Luna iulie 2012 a adus pentru cei interesati de achizitionarea unei locuinte in Capitala doua situatii distincte: cresteri fata de luna precedenta ale pretului solicitat de proprietarii garsonierelor si apartamentelor de doua camere, dar si minimul atins de la inceputul anului la unitatile de 3 si 4 camere.

Totusi, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut (iulie 2011), piata apartamentelor vechi nu da semne de revenire, raportul Anunturiparticulari.ro indicand scaderi de pana la 7% la toate tipurile de imobile.

Perioada concediilor nu a avut o influenta puternica in ceea ce priveste oferta disponibila in piata rezidentiala veche. 2326 de noi oferte de unitati au fost scoase la vanzare in luna care se incheie, pastrand astfel o medie apropiata de aceeasi perioada a anului trecut, cand pe piata erau vehiculate 2399 de noi oferte.

Evolutia preturilor

Deprecierea inregistrata in ultima luna de moneda nationala nu pare sa fi tras niciun semnal de alarma in randul proprietarilor de apartamente care si-au scos imobilele la vanzare. Chiar daca, fata de luna iunie, un potential cumparator ar fi nevoit sa plateasca in iulie o valoare mai mare in lei pentru aceeasi suma in euro, proprietarii au solicitat preturi mai mari chiar si in euro in cazul garsonierelor si al apartamentelor cu doua camere.

Astfel, pretul mediu in Bucuresti pentru o garsoniera a ajuns in iulie aproape de pragul de 36.000 euro, intr-o usoara crestere, de sub 1%, fata de luna iunie a acestui an, dar si cu 1% mai putin comparativ cu luna iulie 2011, cand pretul mediu solicitat trecea de 36.380 euro.

Apartamentele cu doua camere sunt cu aproape 3% mai scumpe in iulie decat in iunie, in doar o luna pretul variind cu mai mult de 1.500 euro si trecand astfel de 57.000 euro. Raportul indica totusi un nivel cu 2% mai mic fata de aceeasi perioada a anului trecut cand pretul mediu solicitat de proprietari oscila in jurul valorii de 58.450 euro.

Potentialii clienti ai apartamentelor de 3 si 4 camere au avut totusi mai mult noroc in luna care se incheie, proprietarii solicitand cele mai mici preturi de la inceputul acestui an. Imobilele de trei camere au ajuns la o valoare medie solicitata de 75.634 euro, cu aproximativ 850 euro mai putin decat in luna iunie. O scadere mai mare insa observam comparativ cu luna iulie a anului trecut, variatia fiind de -6%, de la aproape 80.700 euro.

Cea mai mare scadere de pret atat fata de luna anterioara, cat si fata de intervalul similar al anului trecut, se inregistreaza pe segmentul apartamentelor de 4 camere. Luna aceasta, valoarea solicitata de proprietari a ajuns pana la 91.800 euro, cu peste 11.000 euro mai putin fata de iunie 2012. In comparatie cu luna iulie a anului trecut, pretul este cu 7% mai mic, de la 98.800 euro. Principala explicatie pentru aceasta depreciere accentuata este numarul redus de oferte pe acest tip de apartamente, o oferta scazuta neputand sa exercite o presiune puternica asupra preturilor.

VARIATIE PRET

iul. 2012

iul. 2011

Variatie

12 luni (%)

iul. 2010

Variatie

24 de luni (%)

iul. 2009

Variatie

36 de luni (%)

GARSONIERE

35965

36382

-1%

40423

-11%

46328

-22%

2 CAMERE

57092

58452

-2%

63730

-10%

70523

-19%

3 CAMERE

75634

80694

-6%

87458

-14%

97633

-23%

4 CAMERE

91820

98850

-7%

111322

-18%

128575

-29%


Numarul de oferte

Pe piata rezidentiala veche au aparut in luna iulie 2326 de oferte de apartamente, un nivel apropiat de media celorlalte luni ale acestui an, in ciuda faptului ca ne aflam in plina luna a concediilor. Cele mai multe tipuri de unitati prezente pe piata sunt cele de doua camere, raportul Anunturiparticulari.ro consemnand 880 de noi astfel de oferte. Nivelul este totusi cu aproape 70 de unitati fata de luna iunie 2012, dar si cu 12% mai mic decat in aceeasi perioada a anului trecut.

In clasamentul ofertelor, urmeaza apartamentele de trei camere, proprietarii scotand la vanzare 751 de astfel de unitati. Oferta este mai bogata cu aproape 6% atat fata de luna trecuta, cat si fata de luna iulie 2011, cand pe piata existau 709 oferte noi.

Proprietarii de garsoniere au propus spre vanzare in luna ce se incheie astazi 478 de imobile, cu 24 mai putine comparativ cu luna iunie a acestui an. Variatia pe un interval de 12 luni in ceea ce priveste oferta este si mai accentuata, ajungand la -8%.

La fel ca in fiecare luna, cea mai slaba oferta se inregistreaza la unitatile de 4 camere, in iulie, proprietarii scotand la inchiriere 217 de unitati. Totusi, stocul este mai bogat decat in iunie, cand nivelul ofertei atingea 196 de imobile, dar si in comparatie cu luna iulie 2011, cand inregistram 182 de noi oferte.

Evolutie

Analizand actuala situatie din piata, este evident ca principalul factor de influenta pe termen scurt din piata imobiliara ramane evolutia cursului valutar. Cei care vor cumpara in perioada imediat urmatoare vor fi exclusiv cei presati de conjunctura, pe cand potentialii clienti carora timpul le va permite sa mai prospecteze piata, cu siguranta vor astepta stabilizarea pietei valutare si a spectrului politic.

Se anunta de aceea un final de vara in care, daca vor sa vanda intr-un termen cat mai scurt de timp, proprietarii vor fi nevoiti sa tina cont de pierderile suportate de clienti din cauza fluctuatiilor valutare si sa renunte pe alocuri la pretentiile financiare.

Despre Anunturiparticulari.ro:

Anunturiparticulari.ro a fost lansat ȋn anul 2001 de compania Agentie.net si consta ȋn monitorizarea tuturor anunturilor imobiliare publicate de persoanele particulare ȋn presa scrisa si pe Internet. Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare ȋn toata presa scrisa si pe Internet, iar pretul mediu este obtinut pe baza preturilor solicitate initial de proprietari. Agentie.NET detine metodologia necesara pentru verificarea tuturor ofertelor imobiliare ce apar pe piata. Fiecare oferta imobiliara care apare in Bucuresti este verificata de catre operatorii Agentie.NET.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: