A sasea misiune de evaluare a FMI, CE si BM incepe astazi la Bucuresti

Data publicarii: 31-07-2012 | Actualitate

O delegatie a Fondului Monetar International, condusa de catre Erik de Vrijer, seful misiunii FMI pentru Romania, se va afla in vizita oficiala de lucru la Bucuresti incepand cu data de 31 iulie, timp de doua saptamani, pentru cea de-a sasea misiune de evaluare a economiei romanesti, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentantului rezident al FMI pentru Bulgaria si Romania, Tonny Lybek, negocierile cu autoritatile de la Bucuresti sunt programate in perioada 31 iulie - 13 august, seful delegatiei Fondului urmand sa soseasca in Romania pe data de 1 august si sa paraseasca tara pe 14 august.

'Vizita FMI va avea loc in acelasi timp cu cea a delegatiilor Comisiei Europene si Bancii Mondiale. Pe durata acesteia, delegatiile vor avea intalniri si discutii cu autoritatile statului si cu mediul de afaceri, reprezentanti ai bancilor, societatii civile si partidelor politice', a mentionat Lybek, intr-un comunicat transmis AGERPRES pe 18 iulie.

Acesta a adaugat ca seful misiunii FMI in Romania, Erik de Vrijer, va comunica concluziile discutiilor din Romania la finalul vizitei, respectiv in data de 13 august.

Cea de-a cincea misiune de evaluare a FMI, CE, BM a avut loc la finele lunii aprilie - inceputul lunii mai, respectiv in perioada 27 aprilie-7 mai 2012.

Acordul dintre Romania si FMI a inceput la 31 martie 2011 si este unul de tip preventiv, ridicandu-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro), reprezentand aproximativ 300% din cota pe care Romania o are la Fond.

Ministrul Finantelor, Florin Georgescu, declara pe 25 iulie ca un nou acord preventiv este util pentru Romania, in conditiile in care economia romaneasca consuma mai mult decat produce, si probabil ca va fi semnat unul, tot pe doi ani, pentru perioada 2013-2015.

'Un nou acord preventiv cu FMI este util (...) Atata timp cat economia romaneasca, Romania in ansamblu, absoarbe, consuma si investeste mai mult decat produce, reflectat in Produsul Intern Brut, este nevoie de finantare externa (...) Este prematur sa vorbim despre suma, importanta este decizia de natura strategica si vizand un termen mediu. Vorbim de un acord care va fi, probabil, tot pe doi ani, intre 2013-2015, asa incat detaliile tehnice le vom avea atunci cand vom discuta cu partenerii internationali', afirma Georgescu.

Sursa: Realitatea.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: