Specialistii ANM: Precipitatii reduse cantitativ si seceta cu diferite grade de intensitate pana pe 7 august

Data publicarii: 03-08-2012 | Mediu

Precipitatii reduse cantitativ in regiunile agricole din vestul si centrul tarii si seceta pedologica accentuata in intensitate in special in sud-est, sud si est, sunt caracteristicile principale ale prognozei agrometeorologice valabile pana pe data de 7 august, publicata vineri de Administratia Nationala de Meteorologie /ANM/.

'In intervalul 1-7 august 2012, prognoza meteorologica estimeaza precipitatii, in general slabe cantitativ, indeosebi in regiunile agricole din vestul si centrul tarii. In restul teritoriului, probabilitatea de producere a ploilor va fi redusa. In aceste conditii, fenomenul de seceta pedologica cu diferite grade de intensitate (extrema, puternica si moderata) se va putea accentua in intensitate in special in zonele agricole din sud-estul, sudul si estul tarii', mentioneaza, intr-un comunicat de presa, Ion Sandu, directorul general al ANM. 

Potrivit caracteristicilor agrometeorologice, in intervalul 2-7 august a.c, continutul de apa din sol (adancime intre 0-100 cm), in cultura neirigata de porumb se va situa la valori scazute si deosebit de scazute, in cea mai mare parte a tarii, seceta pedologica avand diferite grade de intensitate, respectiv moderata, puternica si extrema. 

De asemenea, pe unele suprafete agricole din Banat si, local, in sudul Crisanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul Moldovei, nord-vestul Munteniei si al Olteniei, rezerva de umiditate din sol se va incadra in limite satisfacatoare. 

Specialistii ANM estimeaza ca din cauza regimului termic al aerului si solului mai ridicat decat in mod normal si a persistentei insolatiei in orele de amiaza vor determina fortarea proceselor de maturare, ofilirea, rasucirea si uscarea partiala a aparatului foliar la culturile prasitoare, in special pe terenurile unde se mentine fenomenul de seceta pedologica. 

Starea de vegetatie a culturilor de porumb si floarea-soarelui se va deprecia in continuare, iar la plantatiile pomi-viticole se vor inregistra ingalbenirea frunzelor, subdimensionarea fructelor, caderea prematura a acestora si fortarea procesului de acumulare a zaharurilor. 

De asemenea, in toate podgoriile, vita-de-vie se va afla in fazele de crestere si dezvoltare a boabelor, iar local, la soiurile de masa se va putea inregistra acumularea zaharurilor si coacerea in 'parga'. Din cauza mentinerii secetei pedologice prelungite, lucrarile agricole in camp (araturi in vederea insamantarilor de toamna) se vor desfasura, per ansamblu, cu dificultate. 

Din punct de vedere meteorologic, in intervalul analizat, va predomina o vreme calda in majoritatea regiunilor agricole, chiar caniculara, indeosebi in zonele de campie din sudul si estul tarii. 

Temperatura medie diurna a aerului se va situa intre 20 si 31 grade Celsius, mai ridicata cu pana la 8 grade Celsius in raport cu normalul perioadei, in cea mai mare parte a zonelor de cultura. 

Maxima zilei se va incadra intre 27 si 38 grade Celsius, la scara intregii tari, iar minimele vor fi cuprinse intre 9 si 25 grade Celsius. 

Meteorologii prognozeaza precipitatii sub forma de ploi locale, reduse cantitativ, cu caracter de aversa, insotite de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, indeosebi in nordul si sud-estul tarii.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: