Afacerile BCR Viata au urcat cu 9% in primele sase luni, pana la 43 mil. euro

Data publicarii: Astazi, 29-08-2012 | Finante-Banci

BCR Asigurari de Viata, a doua companie din piata asigurarilor de viata, a subscris in pimul semestru prime brute cu o valoare cumulata de 182 milioane de lei (43 mil. euro), in crestere cu 9% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut. 

Compania a platit indemnizatii de 14 milioane de lei pentru evenimente asigurate in prima jumatate a anului, iar profitul obtinut a fost de 25 milioane de lei. BCR Viata, controlata de asiguratorul austriac Vienna Insurance Group, avea la jumatatea anului o cota de peste 21% din piata asigurarilor de viata. Asiguratorul administreaza active totale de 863 milioane de lei, cu 27% mai mult fata de luna iunie a anului trecut.

Sursa: Ziarul Financiar