Peste 400.000 de clienti ai bancilor pentru locuinte vor primi 42,55 milioane lei ca prima de stat

Data publicarii: Astazi, 29-08-2012 | Finante-Banci

Cei peste 400.000 de clienti ai bancilor pentru locuinte, care functioneaza in sistem de economisire-creditare, vor primi primele de stat in cuantum total de 42,55 milioane de lei (9,45 milioane euro), reprezentand ultima transa pentru economiile din 2010 si o treime din cele pentru 2011, scrie Mediafax.

"Alocarea sumei de 42,55 milioane lei pentru plata Primei de Stat va finaliza procesul de acordare a Primelor de Stat aferente economiilor realizate de cetatenii romani in cursul anului 2010 si va asigura circa 30% din necesarul de Prima de Stat aferenta economiilor realizate de clienti in cursul anului 2011", a declarat presedintele BCR Banca pentru Locuinte, Alexandru Ciobanu, intr-un comunicat al Asociatiei Bancilor pentru Domeniul Locativ din Romania.

Statul ofera o prima garantata de 25% din sumele economisite anual, dar nu mai mult de echivalentul a 250 euro pe an fiecarui client. Ciobanu a aratat ca, prin parteneriatul cu statul roman, sistemul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se va dezvolta tot mai mult. "Ne propunem cu prioritate ca, pe langa incurajarea unui comportament responsabil de economisire, sa stimulam investitiile in dezvoltarea si imbunatatirea fondului locativ", a mai spus presedintele BCR Banca pentru Locuinte.

Integral in Gandul.info