Ce a promis DD la licitatia pentru Oltchim. Azi e asteptat sa-si ia combinatul

Data publicarii: 24-09-2012 | Actualitate

Dan Diaconescu are promisiuni halucinante scrise in documentele cu care a venit sa cumpere Oltchim. Primul pas ca le va si onora: semnarea contractului de privatizare si plata celor 45 de milioane de euro.

Angajamentele asumate de Dan Diaconescu in oferta cu care a licitat pentru achizitia pachetului  majoritar de actiuni de la combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea par a fi cu mult dincolo de capacitatea investitionala a vedetei TV si, daca vor fi realizate vreodata, implica cu siguranta prezenta unui partener puternic.

Angajamentele

Iata ce a scris Dan Diaconescu in oferta pentru Oltchim, oferta care a fost obtinuta de Romania TV:

  • -investitii de 2 miliarde de euro in combinatul chimic.
  • -achizitionarea minelor de sare care aprovcizioneaza Oltchim cu materie prima
  • -construirea a doua termocentrale noi, laPitestisi Ramnicu Valcea
  • -achizitionarea rafinariei Arpechim, a operatorului de transport al titieiului si produselor petroliere Conpet si a Oil Terminal
  • -cooptarea la Oltchim a unui partener strain cu o cifra de afaceri de cel putin 8,5 miliarde de euro.

 Banii

Dan Diaconescu a obtinut pachetul majoritar la Oltchim venind cu o oferta de 203 milioane de lei, circa 45 de milioane de euro. El a spus in prima faza ca va organiza o subscriptie publica prin care va cere cetatenilor bani pentru finantarea achizitiei, iar ulterior a adaugat ca are un partener foarte puternic din strainatate, care ar finanta, impreuna cu el, achizitia si, ulterior, finantarea combinatului. Gigi Becali a avansat numele unui om de afaceri de origine americana implicat in afaceri cu produse energetice, Victor Adam, dar acesta a negat implicarea in aceasta afacere, spunand ca nu-l cunoaste pe Dan Diaconescu. In fine, nici Gazprom, nume care a fost sugerat de vedeta TV ca ar actiona impreuna cu el la Oltchim, nu este implicata in aceasta afacere, lucru care a starnit chiar regretul premierului. "Mi-as fi dorit, domnule ambasador (ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, Oleg Malginov), ca si la Oltchim sa avem un mare investitor din Rusia”, a spus Ponta la o vizita intreprinsa duminica la o fabrica detinuta de investitori rusi. Investitorul cel mare era TISE, o subsidiara a grupului Gazprom, care s-ar fi aratat initial interesat de Oltchim.

Integral in Economica.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: