Mihai Ionescu (ANEIR) le recomanda exportatorilor sa isi faca planurile pe un curs de 4,4 lei/euro

Data publicarii: 25-09-2012 | Finante-Banci

Mihai Ionescu, secretar general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), le recomanda exportatorilor sa isi faca planurile de afaceri pe un curs de 4,4 lei/euro, iar importatorilor pe 4,2 lei/euro.

'Daca inainte, in anii anteriori intrarii in Uniunea Europeana noi strigam in fata BNR 'Isarescu nu uita, banca asta nu-i a ta' cerand demisia lui si a Consiliului de Administratie, iata ca ne-a apropiat comunicarea, explicand si noi mai bine interesul, intelegand si noi mai bine ce poate sa faca banca. Astazi o spun cu bucurie ca banca este principalul nostru aliat, al exportatorilor, si vrem sa credem ca va fi in continuare', a mai spus oficialul ANEIR. 

Potrivit acestuia, principala sustinere a exportatorilor a fost stabilitatea cursului de schimb in intervalul 4,1 lei/euro - 4,3 lei/euro discutat cu Banca Nationala, agreat si sustinut de BNR.

Sursa: AGERPRES