Statul a ales Consiliul de Administratie la Tarom. Printre ei: Prunariu, Isar, Ghenea si Pascariu

Data publicarii: 12-10-2012 | Economie

Printre noii membri ai Consiliului de Administratie (CA) de la Tarom se numara Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Lucian Isar si Marius Ghenea, a anuntat vineri intr-o conferinta de presa, ministrul Transporturilor, Ovdidiu Silaghi.

Ceilalti trei membri ai CA al Tarom, prima companie de stat care beneficiaza de management privat, sunt Ciprian Ladunca, Valentin Macec si Heinrich Vystupil. "Administratorii, cu un mandat de patru ani, au datoria de a face compania Tarom profitabila", a spus Silaghi.

Viitorul CEO al companiei va fi ales de Consiliul de Administratie in prima sedinta, care ar putea avea loc miercuri, si va fi unul dintre membri. Premierul Victor Ponta a declarat, la inceputul lunii septembrie, ca Tarom va fi probabil prima companie de stat care va avea manager privat, probabil chiar strain.

"Tarom-ul va fi probabil prima companie care va avea un manager privat si este foarte posibil sa fie un manager, o personalitate din afara tarii, dar cu mare experienta in domeniu", a afirmat Ponta.

Integral in ECONOMICA.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: