SALT ISTORIC pentru Felix Baumgartner: Aventurierul aerului a DEPASIT viteza sunetului si a stabilit doua RECORDURI MONDIALE

Data publicarii: 15-10-2012 | Diverse

 Austriacul Felix Baumgartner, care a realizat cu succes duminica, in jurul orei 21.08 (ora Romaniei), saltul in cadere libera din stratosfera, plonjand de la o altitudine record de peste 39.000 metri deasupra statului american New Mexico, a depasit viteza sunetului, stabilind un record mondial.

 Anuntul a fost facut de Brian Utley, reprezentantul Federatiei Aeronautice Internationale, duminica, intr-o conferinta de presa, organizata la cateva ore dupa ce Felix Baumgartner a ajuns cu bine pe pamant. De altfel, si Felix Baumgartner a participat la conferinta de presa, care a fost transmisa live pe site-ul oficial al misiunii - redbullstratos.com.

Brian Utley a precizat ca, potrivit datelor preliminare, Felix Baumgartner a reusit sa depaseasca viteza sunetului in cadere libera, stabilind un record mondial. Astfel, a fost pus capat speculatiilor pe aceasta tema, care au aparut, in presa internationala, dupa ce Felix Baumgartner a efectuat saltul din stratosfera.

Potrivit lui Brian Utley, Felix Baumgartner a avut in timpul coborarii o viteza de 1,137 de kilometri pe ora. Astfel, el a depasit viteza sunetului, care este de 1.227,6 kilometri pe ora.

  Felix Baumgartner este prima persoana din lume care a depasit viteza sunetului, fara a se afla intr-un avion. Acest record a fost atins chiar in ziua in care se celebreaza 65 de ani de la primul zbor cu un avion supersonic, care a fost pilotat de Chuck Yeager in 1947, informeaza Sky News.

 Plonjand de la altitudinea de peste 39.000 metri deasupra statului american New Mexico, Felix Baumgartner a stabilit duminica si un alt record mondial - saltul in cadere libera de la cea mai mare altitudine, a confirmat in conferinta de presa Brian Utley.

Felix Baumgartner a urcat in stratosfera intr-o capsula presurizata, trasa de un balon urias cu heliu, dupa care a fost in cadere libera timp de peste patru minute, potrivit Sky News.

Recordul pentru saltul cu parasuta in cadere libera era detinut din 1960 de un fost colonel din aviatia americana (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spatiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sarit in gol de la altitudinea de 31.333 de metri.

Felix Baumgartner a primit indicatii de la sol, in timpul ascensiunii si in timpul caderii sale, chiar de la cel al carui record l-a depasit, Joe Kittinger. Kittinger a participat si la conferinta de presa, organizata dupa reusita saltului lui Baumgartner.

Integral in Mediafax.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: