Deputatul Monica Iacob-Ridzi s-a inscris in PP-DD si va candida pentru un nou mandat

Data publicarii: 15-10-2012 | Politica

Deputatul Monica Iacob-Ridzi s-a inscris in PP-DD si va candida pentru un nou mandat in Camera Deputatilor in Colegiul 5 Petrosani-Petrila-Aninoasa, unde activeaza si acum, a anuntat, luni, presedintele filialei judetene Hunedoara a PPDD, Haralambie Vochitoiu.

'In cursul zilei de luni vom oficializa toate actele, inclusiv listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare. Monica Iacob-Ridzi va candida din partea PPDD in Colegiul 5 Petrosani-Petrila-Aninoasa, unde suntem siguri ca va castiga un nou mandat, cu peste 50% din voturi', a declarat, pentru AGERPRES, presedintele PP-DD Hunedoara. 

Potrivit acestuia, PP-DD Hunedoara va definitiva, in cursul zilei de luni, listele de candidati in cele sapte colegii pentru Camera Deputatilor si trei colegii la Senat, delimitate in judetul Hunedoara. 

Monica Iacob Ridzi a demisionat din PDL la jumatatea lunii septembrie si a activat ca deputat independent in Colegiul 5 Petrosani-Petrila-Aninoasa. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: