Primul weekend H&M la Shopping City Sibiu: Cresteri semnificative ale traficului de vizitatori si vanzarilor

Data publicarii: 16-10-2012 | Afaceri

"Primul weekend in care cumparatorii au beneficiat de deschiderea magazinului H&M in Shopping City Sibiu a consacrat noi standarde privind lansarile viitoare ale unor retaileri ancora: traficul de vizitatori a fost cu peste 50% mai mare, iar vanzarile au crescut, ca medie generala, cu 30% per ansamblul centrului comercial, comparativ cu alte intervale de timp similare”, a aratat Graham Kilbane, COO Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail si centre comerciale din Romania, intre care se afla si Shopping City Sibiu. 

Noul magazin H&M din Shopping City Sibiu este cel de-al 17-lea deschis in Romania de retailerul suedez si are o suprafata de 1.554 mp; joia trecuta, aproape 1.000 de persoane au asteptat momentul inaugurarii magazinului, intr-o multime intinsa pe cateva zeci de metri. Colectia de toamna- iarna H&M si notorietatea noului brand prezent in oras au atras insa masiv cumparatorii si in zilele care au urmat, iar weekendul a fost, desigur, o perioada oportuna pentru shopping. "Inaugurarea noului magazin H&M a fost doar inceputul unei perioade cu un varf de trafic in intreg parcul de retail: in ziua deschiderii, numarul de vizitatori a crescut cu 75%, iar in <<weekendul H&M>> care i-a urmat, cu 50%. Aceasta evolutie s-a reflectat in cresterea vanzarilor intregului parc, in proportii diferite, desigur, de la retailer la retailer; per ansamblu insa, in weekend-ul care a trecut, vanzarile au crescut cu cca 30 %, comparativ cu alte intervale similare de timp”, a aratat Graham Kilbane. "Alaturi de sibieni, au fost cumparatori veniti de la sute de kilometri distanta, ceea ce reconfirma atat forta calitatii de retailer <<ancora>> pe care o are H&M, cat si faptul ca Shopping City Sibiu este principalul pol de cumparaturi din regiune”, a precizat Graham Kilbane,

Shopping City Sibiu are 80.000 mp suprafata inchiriabila, fiind cel de-al treilea parc de retail din Romania si cel mai mare parc comercial din afara Bucurestiului, singurul proiect care include doua hipermarketuri in aceeasi parcare (Carrefour si Real), la care se adauga, desigur, un mix reprezentativ de retaileri de renume, internationali si locali. Shopping City Sibiu gazduieste cea mai mare aglomerare de marci si magazine din regiune, generand in consecinta un numar mare de cumparatori; acest fapt inseamna cel mai bun potential de business (din zona) pentru fiecare retailer in parte si o experienta de shopping unica pentru vizitatori. 

Magazinul H&M din Sibiu are 20 de angajati, iar managementul a fost promovat din interiorul companiei, astfel incat membrii echipei de conducere au fost relocati in Sibiu. 

Conceptele disponibile in magazinul H&M din Sibiu sunt Modern Classic, Everyday, Logg, Divided Black, Red, Underwear, Accesorii, H&M Men, Logg Men, Extend. 


Ultimele stiri pe BankNews.ro: