Nici o institutie din Romania nu poate controla daca taxele si comisioanele bancilor sunt abuzive

Data publicarii: 19-10-2006
nu se poate controla daca taxele si comisioanele bancilor sunt abuziveNici o institutie din tara noastra nu poate controla daca bancile nu practica taxe sau comisioane abuzive, desi tot mai multi clienti se plang de modificarile dese care au loc pe parcursul derularii contractelor de creditare, titreaza Gandul. Este vorba despre cazurile in care, peste noapte, mai apare cate un comision care nu exista la momentul semnarii contractului sau de cazuri in care, de exemplu, la scurt timp dupa acordarea creditului, dobanda se modifica in sensul cresterii, desi tendinta pe piata este de scadere. E drept, din punct de vedere legal, bancile in cauza nu pot fi in nici un fel trase la raspundere, deoarece contractele prevad referiri generale la aceste aspecte, respectiv se mentioneaza o dobanda variabila, fara a se preciza in functie de ce va varia aceasta sau nu se mentioneaza ca se vor mentine comisioanele din momentul contractarii pe toata perioada imprumutului.

In aceste situatii, nici Directia de Supraveghere din cadrul BNR, nici Consiliul Concurentei si nici Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului nu pot apara clientii bancilor de eventualele abuzuri. Reprezentantii Bancii Centrale spun ca nivelul taxelor si comisioanelor este un drept intern al fiecarei banci, pe care BNR nu are cum sa il incalce. "Banca Nationala nu are nici o atributie legata de controlul asupra taxelor si comisioanelor practicate de banci. Discutam aici despre dreptul de administrare al unei banci, in care Banca Nationala nu are cum sa intervina, decat in masura in care se produc ilegalitati, din punctul de vedere al normelor noastre.

Cu alte cuvinte, asupra nivelului comisioanelor, taxelor ori dobanzilor, nu opereaza, din partea Bancii Centrale, decat masurile de politica monetara. In rest, piata este cea care face selectia. Daca de pilda, o banca are comisioane prea mari, normal ar fi ca si clientii sa o ocoleasca. BNR nu are cum sa ceara vreunei banci din sistem sa modifice un anumit comision pentru ca respectivul comision ar fi prea ridicat", ne-a spus Nicolae Cinteza, seful Directiei de Supraveghere al BNR.

Si reprezentantii Consiliului Concurentei recunosc ca au mainile legate in ceea ce priveste corectitudinea cu care bancile isi fixeaza comisioanele. "Nivelul taxelor sau comisioanelor bancare tine de politica fiecarei banci, iar noi ca autoritate de concurenta nu avem cum interveni. Atributiile noastre se limiteaza la cercetarea regulilor de concurenta - daca mai multe banci nu fac intelegeri intre ele privind un anume tarif al unui serviciu, de pilda. Daca un serviciu bancar se modifica unilateral de catre o banca, asta deja nu mai tine de noi", au afirmat surse din cadrul Consiliului de Concurenta.

Situatii similare

O serie de banci din Franta au fost amendate pentru ca s-au inteles intre ele in privinta dobanzilor cu care operau pe piata. In urma cu cativa ani, Consiliul Concurentei din Franta a amendat cu cate un sfert de miliard de euro BNP, Societe Generale, Credit Lyonnaise, pentru intelegeri care au dus la alterarea mecanismului concurentei pe piata franceza a creditului. E drept, comisarii de concurenta din Franta au lucrat circa 7 ani pentru a reusi sa demonstreze aceste intelegeri frauduloase.

Ce e de facut?

"Teoretic, fiecare client poate sa isi negocieze contractul cu banca. Discutam de un contract aici si, ca orice contract, el ar trebui sa fie negociat", recomanda seful supravegherii bancare din Banca Centrala. Clientii nu sunt obligati sa semneze contractele de creditare pe loc, ci pot sa ia documentele acasa sa le studieze, ori sa mearga insotiti de un avocat specializat pe drept comercial. De fapt, contractele pe care bancherii le pun sub nasul clientilor sunt doar de "adeziune", prin care trebuie numai sa semnezi ca esti de acord cu toate conditiile bancii. Daca incerci sa schimbi un paragraf din contract, te impotmolesti in birocratia bancara.

Legea nr. 289 / 2004 privind regimul juridic al contractelor de credite pentru consum arata ce trebuie sa contina acest tip de contracte: sa aiba inscrise foarte clar rata, dobanzile, ca si nivelul si modul in care pot fi modificate comisioanele. De asemenea, contractul trebuie sa prevada clauzele privind nerespectarea unora dintre angajamentele celui imprumutat, specificandu-se clar si cu ce costuri se va face aceasta.

Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: