CFR Calatori achizitioneaza motorina albastra, pentru a stopa furturile de carburanti

Data publicarii: 29-10-2012 | Diverse

CFR Calatori achizitioneaza, prin intermediul Bursei Romane de Marfuri, motorina albastra, in incercarea de a stopa furtul de combustibil, informeaza, duminica, BRM.

Potrivit sursei citate, BRM a primit o adresa prin care CFR Calatori solicita ca motorina achizitionata sa contina coloranti specifici, cererea vizand noul stoc ce va fi achizitionat, la inceputul lui noiembrie, in cantitate de 14.000 de tone. 

In documentul primit de BRM se mentioneaza "necesitatea identificarii produsului motorina pentru uzul feroviar al SNTFC CFR Calatori". 

"Produsul motorina va fi livrat, de catre furnizor, pigmentat cu solvent lichid colorant albastru (destinat biocarburantilor si carburantilor). Furnizorul va pune la dispozitia achizitorului, la livrare, documente din care sa rezulte ca produsul respecta cerintele de mediu", se mentioneaza in nota nr. M40/1/46/26.10.2012 a Serviciului Depozite Carburanti transmisa BRM. 

Sedinta de tranzactionare se va desfasura in data de 6 noiembrie, incepand de la ora 11.00, la sediul BRM din Bucuresti. 

Ofertele se vor depune pana in data de 6 noiembrie, pana la ora 10.30, tot la sediul BRM. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: