Asociatia Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din Romania sustine dezvoltarea sectorului local de servicii pentru afaceri

Data publicarii: 30-10-2012 | Afaceri

Companii de prestigiu din domeniul serviciilor pentru afaceri care isi desfasoara activitatea in Romania anunta astazi lansarea Asociatiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri (ABSL) din Romania, avand ca principal obiectiv sprijinirea dezvoltarii pe termen lung a acestui sector si cresterea atractivitatii pietei locale pentru investitii.

Asociatia reuneste companii multinationale de renume din industria externalizarii proceselor de afaceri (Business Process Outsourcing - BPO), centrelor de servicii partajate (Shared Service Centers - SSC), externalizarii serviciilor informatice (Information Technology Outsourcing - ITO) si cercetarii si dezvoltarii (Research and Development - R&D). Printre aceste companii se numara Genpact, HP, Microsoft, Office Depot, Oracle, Wipro, WNS, care ofera o gama larga de  servicii financiare, logistice, administrative, de IT si suport clienti. Printre partenerii ABSL se regasesc compania de audit si consultanta KPMG, agentia globala de consultanta in comunicare si afaceri guvernamentale Grayling si firma de avocatura Fine Law. 

"ABSL isi propune sa-si consolideze prezenta in regiune. In Polonia, am avut o contributie semnificativa la dezvoltarea sectorului serviciilor si ne bucuram de o pozitie solida, iar acum dorim sa intram si pe alte piete din Europa Centrala si de Est. Romania prezinta numeroase oportunitati pentru investitii si obiectivul nostru va fi sa promovam aceasta piata ca destinatie atractiva pentru outsourcing”, a declarat Alexander Weigl, Presedinte ABSL in Romania si Director General al Centrului HP GeBOC.

ABSL in Romania isi propune sa imbunatateasca dialogul si colaborarea in cadrul industriei serviciilor de afaceri, prin facilitarea schimbului de experienta si bune practici intre actorii de pe piata locala. Mai mult, asociatia sprijina solutiile care favorizeaza dezvoltarea mediului antreprenorial si bunele practici in afaceri, analizeaza oportunitatile de imbunatatire a cadrului legislativ si recomanda modificari pentru sistemul de invatamant din Romania in vederea adaptarii la cerintele pietei muncii. De asemenea, colaboreaza atat cu autoritatile centrale si locale, cat si cu comunitatea de afaceri pentru a sprijini investitiile de ambele parti si implicarea la nivelul comunitatilor locale.

Romania se afla pe locul 9 la nivel global in randul locatiilor preferate in vederea externalizarii serviciilor pentru afaceri, cu 40 de noi proiecte pentru centre de SSC, BPO, R&D si peste 11.000 locuri de munca nou create pe piata in perioada 2008-2012, potrivit unui clasament realizat de compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle. La nivel european, Romania este devansata doar de Marea Britanie si Polonia.

In regiune, Romania concureaza cu Bulgaria in ceea ce priveste costurile scazute cu forta de munca, insa detine un avantaj referitor la competentele profesionale ridicate si cunoasterea mai multor limbi straine, conform unui studiu KPMG. Acelasi studiu mai arata ca marile companii din industrie au deschis cel putin un centru pe piata locala, insa exista companii care au deschis doua sau mai multe sedii in tara pentru a atrage resursele disponibile la nivel local. Un astfel de centru creeaza intre 100-500 locuri de munca. In Romania, principalele destinatii pentru companiile din domeniu sunt marile orase, respectiv Bucuresti, Cluj Napoca, Timisoara, Iasi, Sibiu si Brasov.


Ultimele stiri pe BankNews.ro: