Olteanu, BNR: Vedem o prelungire a politicilor atipice neortodoxe in domeniul monetar

Data publicarii: 16-11-2012 | Finante-Banci

Perioada complicata prin care trec atat economia globala cat si economia romaneasca pare a continua pe termen mediu iar contributia sectorului financiar, din acest punct de vedere, este extrem importanta, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, Bogdan Olteanu, viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

"Putem vedea o prelungire a politicilor atipice neortodoxe in domeniul monetar in special pe acele piete in care instrumentele de politica economica sau celelalte instrumente de politica economica fie nu performeaza, fie nu sunt folosite sau, de asemenea, probabil, iarasi vom vedea instrumente de acest gen folosite in continuare pe acele piete unde influenta factorului extern este semnificativa, de exemplu sub forma fluxurilor masive de capital", a spus Olteanu.

Potrivit acestuia, in Europa si, implicit, in Romania acesti factori perturbatori sunt completati de inca unul.

"Vorbim de procesul multidimensional de schimbare a arhitecturii institutionale luand in considerare faptul ca practic simultan sunt asteptate sa intre in vigoare reglementarile Basel III, noul sistem de redresare si rezolutie bancara, mecanismul unic de reglementare de catre autoritatea bancara europeana, mecanismul unic de supraveghere de catre Banca Centrala Europeana. Fara indoiala acest aflux, aceasta explozie de schimbare institutionala va avea un dublu efect. Un prim efect va fi acela de a creste semnificativ gradul nostru de confuzie. O data insa ce trecem peste acest element, luati-o si ca pe un element de autoironie, ne vom trezi cu totii si vom fi cu totii confruntati cu o realitate complet noua din care cateva dimensiuni ar trebui enumerate", a afirmat viceguvernatorul BNR.

Integral in ECONOMICA.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: