Google, amenda record de 22,5 milioane de dolari

Data publicarii: 19-11-2012 | IT&C

 Gigantul Google a acceptat sa plateasca o amenda de 22,5 milioane de dolari, pentru a se inchide o investigatie a Comisiei Federale pentru Comert (FTC) din Statele Unite.

Compania este acuzata de implantarea unor aplicatii cookie pe browserul de Internet Safari al Apple, astfel incat sa poata urmari comportamentul utilizatorilor, conform Cnet.

Magistratii unui tribunal din San Francisco au considerat ca acordul incheiat intre Google si FTC "este corect, adecvat si rezonabil".

Pe langa plata amenzii, gigantul IT a mai acceptat sa dezactiveze, pana in februarie 2014, toate cookie-urile de urmarire din browserul Safari.

Amenda record de 22,5 milioane este prima aplicata de FTC in cazul nerespectarii vietii private pe Internet. 

Sursa: Ziare.com