CNA: Somatie pentru dezechilibre electorale la Antena 3 si scrisoare de atentionare pentru TVR

Data publicarii: 21-11-2012 | Media

CNA a aprobat marti emiterea unei somatii catre postul Antena 3 pentru inregistrarea unor dezechilibre electorale in ceea ce priveste numarul de materiale informative si emiterea unei scrisori de atentionare catre TVR in care se subliniaza ca trebuie respectat principiul echilibrului si echitatii pentru toate partidele.

Somatia pentru postul Antena 3 a fost votata de sase membri ai CNA, in timp ce presedintele CNA, Rasvan Popescu, a propus scrisoare de atentionare, propunere care a primit numai trei voturi. Cei sase membri ai CNA care au votat pentru somarea Antena 3 au fost de acord ca postul a difuzat mai multe stiri si dezbateri electorale despre USL si a neglijat celelalte partide - ARD, PP-DD sau UDMR. 

Potrivit rapoartelor Directiei Monitorizare cu privire la emisiunile difuzate de posturile de radio si de televiziune centrale in campania pentru alegerile parlamentare, reiese ca USL se afla pe primul loc la mediatizarea electorala, fie ca este vorba despre emisiuni informative, fie de propaganda electorala, urmata de ARD si PP-DD. 

La postul public TVR, cei de la USL au avut 21 de aparitii la emisiunile informative, ARD - 23, PP-DD - 22, PRM - 8, UDMR - 19, iar la emisiunile de promovare electorala USL a beneficiat de 1.613 secunde, ARD - 999 secunde, PP-DD - 1.617 secunde, PRM - 727 si UDMR - 1.508 secunde. 

Antena 3 a difuzat informatii in emisiunile de promovare electorala despre USL timp de 10.906 secunde si 299 secunde despre ARD, restul partidelor primind zero secunde in analiza CNA. 

La dezbaterile electorale, USL a avut 34 de aparitii in studio iar ARD, numai doua. In emisiunile informative de la Antena 3, USL are in total 203 stiri, cu voce 164, ARD 191, cu voce 75, PP-DD 17, PRM 5, cu voce 4 si UDMR 16, cu voce 8. 

Reprezentantii posturilor de televiziune au sustinut in fata membrilor CNA ca pana in acest moment niciun partid nu a contractat spatii publicitare pentru campania electorala si atunci emisiunile electorale trebuie sa respecte principiul echilibrului pentru toate partidele. 

'Sunt dezechilibre majore in transmisii. Exista transmisiuni in direct numai de la USL. De ce nu sunt si de la PP-DD, ARD? Toti sunt in campanie si trebuie sa fie de la toate aceste partide. Este un dezechilibru evident', a spus Narcisa Iorga, membru CNA. 

Sursa: AGERPRES