Targul Cadourilor de Craciun, Antique Market, Targul de Produse Traditionale si KIDEX Baby Boom se deschid joi, 29 noiembrie la ROMEXPO

Data publicarii: 23-11-2012 | Lifestyle

Ca in fiecare an, in pragul sarbatorilor de iarna, ROMEXPO isi deschide portile pentru unele dintre cele mai frumoase evenimente din portofoliul sau: Targul Cadourilor de Craciun, Antique Market, Targul de Produse Traditionale si KIDEX Baby Boom.

Targul Cadourilor de Craciun, deschis publicului larg in perioada 29 noiembrie - 02 decembrie si isi propune sa recreeze atmosfera magica a Craciunului, oferind tuturor vizitatorilor posibilitatea de a patrunde in spiritul sarbatorilor de iarna, dar si de a evita aglomeratia specifica centrelor comerciale din luna decembrie. 

Astfel, pentru cei care nu au uitat de caracterul simbolic al darurilor de Craciun, ii asteptam la o sesiune placuta de cumparaturi. Produsele prezentate la targ vor fi variate si adresate tuturor gusturilor si categoriilor de varsta: decoratiuni pentru casa, produse bio, dulciuri, ceaiuri, cani, jucarii pentru copii, dar si idei de cadouri: bijuterii, cosmetice, parfumuri sau articole si accesorii vestimentare: caciuli, manusi si botosei, genti si incaltaminte din piele. 

Pentru ca nu putem vorbi de Craciun fara sa includem si gesturi de generozitate, in ultima zi de desfasurare a targului, The International Women's Association of Bucharest organizeaza o noua editie a IWA Christmas Bazaar, eveniment dedicat strangerii de fonduri in scopuri caritabile. 

In aceeasi perioada cu Targul Cadourilor de Craciun si pentru a treia oara anul acesta, Antique Market se deschide pentru iubitorii de arta, colectionarii si toti cei ce doresc sa ofere un cadou special cu ocazia sarbatorilor de iarna. Evenimentul va gazdui pentru expunere, evaluare si vanzare: piese de mobilier si decoratiuni interioare, arta plastica, obiecte personale si de colectie, argintarie si portelanuri, bijuterii vechi, vehicule de epoca, icoane, colectii de orologerie, monede, ilustrate, stampe, viniluri si multe altele.

In acelasi timp, Targul de Produse Traditionale va va incanta cu arome de scortisoara, vin fiert, turta dulce, dar si cu produse bio oferite direct de catre producatori autohtoni.

KIDEX Baby Boom va completa cu succes tematica targurilor mai sus mentionate oferind, pe langa o gama variata de produse si servicii, un program amplu de evenimente conexe din care nu vor lipsi: concursuri cu premii, recitaluri, momente de balet, scenete de teatru, proiectii de film, spectacole inedite in interpretarea unor grupuri de copii, clovni si personaje de poveste, toate pentru mentinerea antrenului si a bunei dispozitii.

Program de vizitare:

  • 29 noiembrie - 1 decembrie - 10:00 - 19:00
  •     2 decembrie: 10.00 - 18.00

www.romexpo.ro


Ultimele stiri pe BankNews.ro: