MAI: 127 de dosare penale si amenzi de peste 43.000 lei, in primele doua saptamani ale campaniei

Data publicarii: 26-11-2012 | Politica

Peste 300 de sesizari referitoare la posibile incalcari ale legii au fost inregistrate, la nivel national, in primele doua saptamani ale campaniei pentru alegerile parlamentare, fapt pentru care au fost intocmite 127 de dosare penale si s-au aplicat amenzi in valoare de aproximativ 43.000 de lei pentru distrugerea unor afise sau lipirea acestora in locuri nepermise, a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al MAI, Monica Dajbog.

"La nivelul tarii au fost inregistrate 348 de posibile incalcari ale legii. O parte au fost deja solutionate, restul aflandu-se in faza de investigare (...) In primele doua saptamani ale campaniei electorale, in mediul rural au fost semnalate 190 de evenimente, iar in mediul urban, 358. Dintre situatiile confirmate, 136 reprezinta contraventii pentru care au fost aplicate amenzi de peste 43.000 de lei. Totodata se efectueaza verificari in 127 de cazuri sesizate ca fiind infractiuni dintre care 20 sub aspectul savarsirii infractiunii de mita electorala. Pana acum, cele mai multe sesizari se refera la afisajul electoral, vorbim aici de nerespectarea locurilor de afisaj electoral, deteriorarea sau distrugerea materialelor de campanie. Este vorba de aproape jumatate din totalul sesizarilor, mai precis 45%", a detaliat Dajbog. 

Potrivit acesteia, cele mai multe sesizari au fost inregistrate in Bucuresti (34), in Prahova (20) si in Gorj (30). 

Mai multi ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane vor pleca, saptamana viitoare, in judetele din tara pentru a se "asigura de celeritatea investigatiilor in cazurile semnalate si de buna functionare a dispozitivelor deja organizate". Ofiterii au fost instruiti, saptamana trecuta, prin intermediul unor cursuri, de seful Departamentului de Ordine si Siguranta Publica, Anghel Andreescu. 

Monica Dajbog a mai spus ca numarul de infractiuni si contraventii inregistrate in prima jumatate a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare este mult mai redus comparativ cu alegerile locale din acest an, cand, in aceeasi perioada, au fost inregistrate 1.055 de sesizari, dintre care 453 contraventii si 377 infractiuni. 

"Ministerul Administratiei si Internelor, prin structurile competente, inregistreaza si verifica atent fiecare sesizare a incalcarii legislatiei electorale, indiferent daca aceasta este venita de la competitorii electorali, de la cetateni sau este o sesizare din oficiu", a precizat Monica Dajbog.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: