Comisia Europeana: Romania trebuie sa isi dezvolte masurile pentru folosirea responsabila a resurselor de apa

Data publicarii: 04-12-2012 | Mediu

Comisia Europeana, care a lansat Proiectul pentru protejarea resurselor de apa, arata ca Romania trebuie sa isi dezvolte masurile potrivite in directia folosirii responsabile a acestor resurse, in conditiile in care protejarea lor, la nivel cantitativ si calitativ, reprezinta un "punct critic".

Proiectul pentru protejarea resurselor de apa ale Europei (Blueprint to Safeguard Europe's Water Resources) reprezinta o strategie care vizeaza existenta unei cantitati suficiente de apa buna care sa acopere nevoile oamenilor, economiei si mediului, se precizeaza intr-un comunicat remis, luni, MEDIAFAX.

Documentul, se arata in comunicat, ofera statelor membre instrumentele necesare imbunatatirii gestionarii apei atat la nivel national, regional cat si local, la nivelul albiei raurilor. Proiectul se bucura de sustinerea Innovation Partnership on Water, lansat in mai 2012.

In Romania, protejarea resurselor de apa, atat la nivel calitativ, cat si cantitativ, este un punct critic. Problema necesita cu atat mai multa atentie cu cat resursele de apa ale Romaniei sunt structura de rezistenta a economiei, intre 35 si 40% din energia electrica a tarii provenind din hidrocentralele existente pe Dunare. Rezervele de apa sunt, de asemenea, importante pentru a sustine agricultura, 30% din terenurile fertile avand nevoie de irigare, se mai arata in comunicat.

Integral in Mediafax.ro