Daniel Constantin: Anul 2013 va fi un an extrem de dificil din punct de vedere al impactului bugetar

Data publicarii: Astazi, 05-12-2012 | Economie

Anul 2013 va fi un an extrem de dificil din punct de vedere al impactului bugetar, a declarat, marti, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si presedinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, la Realitatea TV.

"Anul 2013 inseamna un varf de plati pe mai multe zone. Numai la FMI va trebui sa returnam intre 5 si 6 miliarde de euro. De asemenea, in mai expira derogarea de la CEDO in ceea ce priveste restituirea proprietatilor si ar trebui sa gasim o solutie pentru ca si acolo efortul bugetar va fi extrem de consistent. Sper sa nu mai avem seceta in 2013, seceta pe care am avut-o in 2012 si care a avut anumite implicatii destul de importante la nivelul economiei romanesti. Cred ca din punct de vedre al impactului bugetar anul 2013 va fi un an extrem de dificil", a spus Constantin. 

Acesta a precizat ca dupa alegerile din 9 decembrie ar trebui sa existe o mare responsabilitate in constructia bugetului si in actul guvernarii. 

"Dincolo de alegeri, acestea trec in 3-4 zile, trebuie sa dam dovada de responsabilitate in constructia bugetului si in actul guvernarii pentru ca marea provocare abia dupa 9 decembrie incepe", a adaugat Constantin. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: