Asiguratorul american AIG vinde 90% din ILFC pentru 5,28 miliarde de dolari

Data publicarii: 10-12-2012 | International

Grupul de asigurari American International Group Inc va vinde pana la 90% din participatia companiei sale de leasing al avioanelor, International Lease Finance Corp (ILFC), pentru aproximativ 5,28 miliarde de dolari, unui grup de investitori condus de Weng Xianding, presedintele New China Trust Co. Ltd., transmite AP.

Grupul de investitori, care include New China Trust, China Aviation Industrial Fund si P3 Investments Ltd., va achizitiona 80,1% din ILFC pentru aproximativ 4,23 miliarde de dolari, cu optiunea de a cumpara inca o participatie de 9,9%, in timp ce AIG va pastra 10% din actiunile companiei de leasing al avioanelor. 

Tranzactia trebuie sa fie aprobata de autoritatile de reglementare din SUA si China. Vanzarea International Lease Finance Corp face parte din strategia AIG de a renunta la unele active pentru a achita ajutorul de stat de 182 miliarde de dolari. 

Sediul ILFC va ramane in Los Angeles. 

Trezoreria SUA a anuntat recent ca a scos la vanzare actiuni AIG in valoare de 18 miliarde de dolari, urmand ca la finalizarea tranzactiei participatia statului sa se reduca pana la aproximativ 21,5%. Dupa izbucnirea crizei financiare din 2008, guvernul american a injectat 182 miliarde de dolari in AIG si la un moment dat detinea peste 90% din actiuni.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: