Ponta a anuntat ca Oprea si Dragnea vor fi vicepremieri, iar PNL va avea de asemenea o astfel de functie

Data publicarii: 18-12-2012 | Politica

Premierul Victor Ponta a declarat luni ca secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, si presedintele UNPR, Gabriel Oprea, vor fi vicepremieri in noul Executiv si ca o alta functie de vicepremier va reveni PNL.

"Pot sa va confirm faptul ca am decis in cadrul ACS ca UNPR, pana la momentul la care vom finaliza procedurile de unificare, nu va avea portofolii in viitorul Guvern, insa dl Oprea va fi viceprim-ministru fara portofoliu si ma va sprijini in ceea ce priveste politicile de securitate nationala si ordine publica. Exista o functie de viceprim-ministru cu atributii in domeniul fiscal-economic care va reveni PNL, iar dl Dragnea va coordona tot ceea ce tine de descentralizare si dezvoltare regionala", a anuntat Victor Ponta, dupa intalnirea USL cu UDMR. 

La randul sau, presedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat ca un post de vicepremier va reveni liberalilor, dar ca persoana care va ocupa aceasta functie, la fel ca si cele nominalizate pentru alte portofolii in Guvern, va fi decisa la nivelul partidului. 

"Deci nu putem spune in acest moment ca dl Chitoiu sau altcineva este ministru in Cabinetul Ponta. Niciun nume si niciun candidat din partea PNL nu a fost decis pentru ca asta urmeaza sa o facem intr-un calendar pe care il vom stabili impreuna cu premierul", a spus Antonescu. 

Cei doi lideri ai USL au aratat ca liberalii si social-democratii se vor reuni miercuri in sedintele de conducere ale partidelor pentru a valida listele de ministri. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: