Manageri privati la stat, un proiect esuat. Ce a cerut FMI, ce i-a iesit Guvernului

Data publicarii: 18-12-2012 | HR/Cariere

Ministerele Economiei si al Transporturilor au cheltuit inutil milioane de euro pentru a recruta directori independenti la companiile de stat dun subordine, dovedind ca nu vor sa renunte la controlul politic asupra robinetelor cu bani publici. Din aproape 60 de companii, doar cateva au manageri privati.

Una dintre cele mai ferme cerinte ale FMI pentru curatarea de capuse politice a companiilor publice a ramas doar pe hartie, cu toate ca termenul-limita 31 decembrie bate la usa. Pentru a scapa de cheltuielile exagerate, impuse politic, aproape 60 de companii ale statului ar trebui sa aiba manageri privati. Adica profesionisti (in primul rand) independenti, capabili sa le gestioneze astfel incat din "gauri negre" sa le transforme in companii viabile, profitabile, eventual pregatite pentru privatizare. N-a fost sa fie asa - ba, mai mult, in unele cazuri au aparut nume din lumea politica exact pe locurile care trebuiau ocupate de managerii deja recrutati. In alte cazuri, managerii iesiti invingatori dupa procesul de recrutare au renuntat subit la functie si acum ministerele cauta inlocuitori pentru a ocupa acele posturi. De cele mai multe ori, comunicarea privind mersul acestui proces de recrutare a lasat de dorit si, in fine, unele surse afirma chiar ca la nivelul Ministerului Transporturilor a fost oprit in mod intentionat mecanismul de numire a managerilor privati.

Reamintim ca oamenii de afaceri consultati intr-un minisondaj de "Adevarul" au afirmat ca desemnarea de manageri privati la stat este sortita esecului, clasa politica nedorind sa piarda controlul acestor "robinete" prin care pot fi accesati cel mai usor banii publici.

Uite managerul, nu e managerul

Ministerul Transporturilor a facut deja primele numiri de manageri privati la unele companii pe care le are in subordine, insa si aici  s-au facut pasi inapoi sau in lateral.

De exemplu, Tarom a fost prima companie de stat pentru care s-a ales management privat. Membrii Consiliului de Administratie, condus de bancherul Dan Pascariu, au fost numiti la jumatatea lunii octombrie si, tot atunci, austriacul Heinrich Vystoupil a fost ales director general privat. La doar o saptamana, acesta a refuzat sa semneze contractul fara a-si motiva decizia. Surse apropiate negocierilor afirmau la momentul respectiv ca Vystoupil a facut cale intoarsa dupa ce i s-a prezentat o lista cu ce angajari in functii-cheie ar urma sa faca si pe ce salarii. Intrebat daca au existat astfel de presiuni, Vystoupil s-a rezumat sa spuna ca doreste sa nu comenteze "inca" acest aspect. Refuzarea  mandatului dupa mai putin de doua saptamani de la primirea functiei a reprezentat un semnal negativ pentru intregul proiect "management privat la stat". Ulterior, la inceputul lunii noiembrie, functia de director general, ramasa libera dupa refuzul lui Vystoupil, a fost ocupata de belgianul Christian Heinzmann.

Integral in Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: